REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Mie., 24 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6800
22.4° Constanța Miercuri, 24 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6800
 

Statele vecine Ucrainei vor putea prelungi embargoul vizând cerealele până pe 15 septembrie

Statele vecine Ucrainei vor putea prelungi embargoul vizând cerealele până pe 15 septembrie

Ana Maria LIPAN 6 iunie 2023 | 00:00 251

Ministrul Agriculturii din Polonia a anunţat luni că a primit un draft de reglementare de la Comisia Europeană, prin care este prelungit embargoul care vizează importurile de cerealele din Ucraina până la data de 15 septembrie, transmite Reuters, sursa citată de agerpres.ro. 

Statele vecine Ucrainei vor putea prelungi embargoul vizand cerealele pana pe 15 septembrie

La data de 2 mai, Uniunea Europeană a impus restricţii până pe 5 iunie, pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe din floarea soarelui provenite din Ucraina, în ideea de a diminua oferta în exces de cereale în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Aceste ţări s-au plâns că cerealele ieftine din Ucraina fac producţia locală neprofitabilă.

Executivul comunitar a spus că în această perioadă, grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele din floarea soarelui provenite din Ucraina vor putea fi vândute în orice altă ţară din blocul comunitar. Comisia a informat anterior că ar putea extinde restricţiile la importurile de cereale din Ucraina şi dincolo de 5 iunie, dacă situaţia excepţională va continua.

"Am primit de la Comisia Europeană un draft al unei noi reglementări care interzice importurile a patru produse în cele cinci ţări. Data prevăzută în draft este 15 septembrie", a scris ministrul polonez al Agriculturii, Robert Telus, într-o postare pe Twitter. "Acesta este doar un draft, dar eu sper că va intra în vigoare începând de mâine", a adăugat oficialul polonez.

Anterior, UE a liberalizat toate importurile din Ucraina în ideea de a ajuta autorităţile de la Kiev să contracareze invazia rusească. Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia au devenit rute de tranzit pentru cerealele din Ucraina care nu au mai putut fi exportate pe mare din cauză că porturile ucrainene au fost blocate din cauza războiului.

Săptămâna trecută, preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a făcut un apel pentru eliminarea necondiţionată a tuturor restricţiilor la export impuse produselor agricole ucrainene cu ocazia discuţiilor cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699