REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Stațiunea Mamaia și orașul Constanța, în atenția publicațiilor internaționale și liniilor aeriene

Stațiunea Mamaia și orașul Constanța, în atenția publicațiilor internaționale și liniilor aeriene

Ana Maria LIPAN 8 noiembrie 2023 | 11:14 1227

Cea de-a doua zi a Târgului de Turism WTM Londra a debutat pentru Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța cu întâlniri pentru atragerea liniilor aeriene către litoral și includerea destinației pe harta Europei turistice, Mamaia fiind în competiție cu stațiuni din Grecia, Spania sau Italia.

Statiunea Mamaia si orasul Constanta, in atentia publicatiilor internationale si  liniilor aerieneImagini de la târg

Reprezentanții Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu au purtat discuții interesante cu câteva nume mari din Europa – Fraport Grecia și Croația Airlines sunt doar două companii care s-au arătat interesate de înființarea unor zboruri către destinația Mamaia Constanța, cu susținerea unui touroperator.

Publicațiile de turism din Marea Britanie nu s-au lăsat mai prejos. Desk-ul Mamaia Constanța BLACK SEA COAST a fost vizitat astăzi de câteva nume sonore din mass media. Reprezentanții revistelor internaţionale de turism au fost interesați de atragerea tinerilor către festivalurile internaționale de muzică de tipul Neversea sau Sunwaves, dar și de segmentul luxury din stațiunea Mamaia:

“Inițierea unor parteneriate cu grupuri media din zona turismului precum TTG Media, APA Publications sau Selling Travel, care dețin cititori din Marea Britanie și din Irlanda de Nord, ar genera un impact deosebit în atragerea pieței britanice și irlandeze către litoralul românesc al Mării Negre. Odată ce finalizăm toate întâlnirile stabilite pe durata celor 3 zile ale târgului de turism, vom vedea segmentat care sunt cele mai bune opțiuni și sub ce formă vom dezvolta aceste parteneriate pentru minim 1 an, astfel încât în paginile unor reviste internaționale de turism stațiunea Mamaia și orașul Constanța, cu tot ce oferă ele, să fie promovate prin advertoriale și reportaje, alături de marile stațiuni ale Europei,” susține George Măndilă, Președinte, Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța.

Statiunea Mamaia si orasul Constanta, in atentia publicatiilor internationale si  liniilor aerieneImagini de la târg

În ultima zi a târgului de turism reprezentanții organizației noastre vor transmite în continuare informații și imagini cu ceea ce se întâmplă în cadrul evenimentului. Totodată, au fost prezentate la fiecare stand al destinațiilor țării noastre participante la eveniment și cele 8 filme de promovare a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, cunoscut pentru documentarele sale „Wild Carpathia” şi „Flavours of Romania”. Acest aspect reprezintă un alt indicator al faptului că, piața turiștilor britanici poate fi un punct de reper important pentru litoralul românesc și implicit, pentru stațiunea Mamaia și orașul Constanța.

Participarea asociației noastre la târgurile internaționale de turism face parte din activitățile OMD-ului pentru promovarea destinației Mamaia- Constanța.
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510