Statul a încasat peste 18,8 milioane euro din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, în aprilie
Statul a încasat peste 18,8 milioane euro din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, în aprilie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestStatul a încasat peste 18,8 milioane euro din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, în aprilie
Astfel, în aprilie au fost comercializate peste 3,3 milioane certificate aferente instalaţiilor staţionare, în valoare de circa 18,871 milioane euro. În ceea ce priveşte certificatele aferente sectorului aviaţie nu s-a comercializat nimic.
În luna ianuarie, Finanţele au încasat peste 16,5 milioane euro din astfel de certificate, în februarie circa 18,7 milioane euro, iar în martie suma de 17,9 milioane euro.
Potrivit datelor MFP, schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii Europene (EU Emission Trading Scheme - EU ETS) s-a aplicat în primă fază pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2007, iar a doua fază a schemei se desfăşoară în perioada 2008 - 2012, corespunzând primei perioade de angajament a Protocolului de la Kyoto.
România participă la schema Uniunii Europene de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră începând cu data aderării la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007).
Cea de-a treia etapă a schemei EU ETS are o durată de 8 ani, în intervalul 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2020.
Sursa: ECONOMICA.net
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News