Stelian Ion, despre dosarul 10 august: Am convingerea că nu va avea soarta altor dosare
Stelian Ion, despre dosarul 10 august: Am convingerea că nu va avea soarta altor dosare
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul Justiției, Stelian Ion, a făcut declarații, pe pagina sa de facebook, în legătură cu dosarul 10 august.
”Am așteptarea unei anchete corecte, rapide și în urma căreia să aflăm adevărul foarte clar în dosarul 10 august.
Cred că suntem la limita noțiunii de durată rezonabilă de soluționare a acestui dosar. Trei ani de zile în care opinia publică a așteptat o soluție în acest caz reprezintă o perioadă lungă de timp și există o dezamăgire legată de faptul că s-a poticnit acest dosar. În acest moment, dosarul este redeschis și se află la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se judecă solicitări prin care se cere să se constate că s-a tergiversat soluționarea dosarului.
Dacă instanța va considera că s-a depășit durata rezonabilă, se va stabili o bornă în timp până când ar trebui să se finalizeze acest dosar.
Am convingerea că dosarul 10 august nu va avea soarta altor dosare, precum al Mineriadei sau al Revoluției, și vom putea afla curând adevărul“, a spus Stelian Ion
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News