REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.3° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.3° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Sting a lansat 'If It's Love', single de pe noul album 'The Bridge'

Sting a lansat 'If It's Love', single de pe noul album 'The Bridge'

Replica API 3 septembrie 2021 | 00:00 617

Muzicianul britanic Sting a lansat miercuri „If It's Love”, melodie pop-rock cu accente de jazz, single de pe noul album „The Bridge”, aşteptat pe 19 noiembrie, potrivit news.ro, citat de stiripesurse.ro.

Sting

Într-un interviu pentru Los Angeles Times, Sting prezintă „If It's Love” ca „cel mai fantastic” cântec de pe un album scris în plină pandemie.

„Sunt adesea atras de o muzică complexă; iubesc puzzle-urile şi să le rezolv. Dar din când în când trebuie să le pui deoparte şi să faci ceva uşor”, spune el.

Acest nou disc va fi primul album de cântece inedite ale cântăreţului de când a lansat „44/876” în colaborare cu Shaggy. Între timp, prolificul artist a prezentat două compilaţii de vechi melodii, „My Songs” în 2019 şi „Duets” la începutul anului, selecţie ale celor mai emblematice duete ale sale.

„The Bridge” a fost înregistrat într-o izolare relativă, uneori în colaborare cu muzicieni prezenţi în videoconferinţă. Discul se anunţă drept o reflecţie asupra lumii şi epocii, aşa cum explică Sting în comunicat.

„Aceste cântece sunt între un loc şi altul, între o stare de spirit şi alta, între viaţă şi moarte, între relaţii. Între pandemii şi între epoci - din punct de vedere politic, social şi psihologic, suntem cu toţii blocaţi în mijlocul a ceva. Avem nevoie de un pod”.

Sting a devenit celebru ca membru al grupului The Police, care a lansat hituri precum "Roxanne" în 1979 şi "Don't Stand So Close To Me", în anul următor. În anul 2000, a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, iar în 2003 a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în calitate de membru al trupei The Police. Tot în 2003, Sting a fost înnobilat de regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, la Palatul Buckingham, cu medalia Ordinului Imperiului Britanic în rang de Comandor (CBE).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016