Străini depistaţi în situaţii ilegale, la Constanţa
Străini depistaţi în situaţii ilegale, la Constanţa
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii de imigrări din Constanța, în urma acțiunilor întreprinse timp de 2 săptămâni, au depistat 32 de străini în situații ilegale, față de 19 fiind dispusă măsura îndepărtării de pe teritoriul României. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de peste 150.000 de lei
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanţa au efectuat, în perioada 08-21 mai a.c., acţiuni concentrate, pe linia prevenirii şi combaterii șederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetățenilor străini, pe raza de competență.
Astfel, în cadrul activităţilor, polițiștii au depistati 32 de străini în situații ilegale, dintre care 12 desfășurau activități lucrative fără aviz de muncă la societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul construcțiilor civile.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că străinii au intrat legal pe teritoriul României, cu paşapoarte biometrice, document care le permite o şedere pe teritoriul ţării de 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere, fără a avea drept de muncă.
Față de 19 persoane s-au luat măsuri de îndepărtare de pe teritoriul României, 16 în baza Acordului de readmisie și 3 au fost obligați să părăsească țara, prin decizii de returnare, în termen de 15 zile.
Totodată, polițiștii au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale în valoare de 152.500 lei conform prevederilor O.G. nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România și O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată.
Acțiunile s-au desfășurat în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni, solicitând cetăţenilor străini şi angajatorilor, să acorde interes reglementării legale pe teritoriul României.
Acţiunile desfăşurate de către poliţişti urmăresc asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalitaţii şederii în ţara noastră a străinilor, precum şi combaterea migraţiei ilegale şi muncii nedeclarate.
Claudia CORBU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News