REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.2° Constanța Mar., 17 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6855
22.2° Constanța Marți, 17 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6855
 

Stroe, după criticile lui Mihai Weber la adresa ministrului Economiei: Noi discutăm în şedinţele de coaliţie

Stroe, după criticile lui Mihai Weber la adresa ministrului Economiei: Noi discutăm în şedinţele de coaliţie

Replica API 24 august 2022 | 00:00 660

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a reacţionat marţi la declaraţia social-democratului Mihai Weber, care l-a criticat pe ministrul Economiei, Virgil Popescu, în contextul preţurilor din energie, liberalul afirmând că se lucrează în acest moment cu PSD la soluţii care vor ieşi în câteva zile.

Ionuţ Stroe

''Nu ne certăm pe Facebook cu nimeni, nu dăm replici prin postări, noi discutăm instituţional, faţă în faţă, în cadrul şedinţelor de coaliţie. Nu e cazul să comentăm mai mult declaraţiile colegului de la PSD, pentru că în acest moment lucrăm cu PSD la aceste soluţii care vor ieşi în câteva zile. Domnul Weber poate să viziteze site-ul ANRE, unde scrie foarte clar ce trebuie să facă această instituţie şi nu face. Nu o zicem noi, o zice legea'', a spus Ionuţ Stroe, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, decizia compensării preţului la energie şi gaze a aparţinut coaliţiei, nu PNL.

''Decizia compensării a aparţinut coaliţiei, nu PNL. Aşa cum tot coaliţiei îi va aparţine ordonanţa care urmează să reiasă din lucrul grupului interministerial. Deci cu cine se ceartă domnul Weber mai exact? Nu ştim. Noi îl sfătuim să aibă răbdare, cu siguranţă îi vor da colegii de la PSD şi dumnealui să citească draftul ordonanţei'', a precizat Stroe.

Acesta a mai arătat că ANRE este singura instituţie care poate concepe şi emite decizii în materie de reglementare a pieţei de energie şi de concepere sau modificare a normelor de funcţionare a pieţei.

''În ceea ce priveşte ANRE, chiar preşedintele PSD, domnul Ciolacu, a vorbit ieri despre prerogativele ANRE şi despre faptul că este nemulţumit de prestaţia acestei instituţii. Dar acum ANRE are ocazia de a-şi face treaba, în cadrul acestui comitet, fiind singura instituţie care poate concepe şi emite decizii în materie de reglementare a pieţei de energie şi de concepere sau modificare a normelor de funcţionare a pieţei'', a adăugat Ionuţ Stroe.

Deputatul PSD Mihai Weber i-a solicitat, marţi, ministrului Energiei să vină "urgent" cu soluţii care să oprească creşterea preţurilor la energie şi gaze, susţinând că "românii nu pot duce la nesfârşit povara incompetenţei lui Virgil Popescu", care este "total lipsit de idei" referitor la ce măsuri ar trebui luate pentru a compensa aceste majorări.

"PSD a propus încă de anul trecut soluţia reglementării preţului pentru o perioadă determinată de timp, dar PNL s-a opus, alegând varianta subvenţionării în condiţiile unui deficit bugetar în creştere. După pierderea unui an în care datoria publică a crescut pentru a susţine această compensare aleasă de ministrul Energiei, ajungem la concluzia că propunerea PSD este singura în măsură să stopeze preţurile care deja nu mai au nicio justificare economică. (...) Ţinând cont de faptul că se apropie sezonul rece în care va creşte consumul şi, prin urmare, vor creşte costurile atât pentru populaţie, cât şi pentru agenţii economici, îi cer imperativ domnului ministru al Energiei să se trezească şi să vină urgent cu soluţii care să oprească şi să descurajeze creşterea nejustificată a preţurilor la energie şi gaze", a scris, pe Facebook, Mihai Weber, care este preşedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3861614329
5/49
2842529181
joker
17411423166