REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.1° Constanța Joi, 1 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6808
30.1° Constanța Joi, 1 August 2024 Anul XX Nr. 6808
 

Studiu: Depresia este o cauză directă a diabetului de tip 2

Studiu: Depresia este o cauză directă a diabetului de tip 2

A.F. 9 septembrie 2023 | 00:00 262

Depresia este o cauză directă a diabetului de tip 2 şi acest fenomen se manifestă nu doar în cazul persoanelor care sunt supraponderale, sugerează autorii unui nou studiu, coordonat de Universitatea Surrey din Regatul Unit, relatează DPA.

Studiu: Depresia este o cauza directa a diabetului de tip 2

Cercetătorii finanţaţi de organizaţia de caritate Diabetes UK au descoperit o relaţie de cauzalitate şi informaţii genetice comune care sugerează că depresia ar putea cauza într-adevăr diabet de tip 2, o maladie care afectează aproximativ 4,5 milioane de persoane în Regatul Unit, conform Agerpres.

Până la acest studiu, cercetătorii ştiau că oamenii cu diabet de tip 2 sunt de două ori mai predispuşi să sufere de depresie în comparaţie cu persoanele fără diabet şi că oamenii cu diabet prezintă un risc mai mare de a dezvolta tipul 2 al acestei afecţiuni.


Totuşi, nu era clar dacă depresia cauzează tipul 2 sau viceversa, nefiind cunoscuţi factorii care joacă un rol în acest proces.

În cadrul noului studiu, oamenii de ştiinţă au folosit o metodă statistică denumită "randomizare mendeliană" pentru a analiza date genetice şi informaţii despre starea de sănătate.

Ei au descoperit astfel, pentru prima dată, că depresia cauzează în mod direct o creştere a riscului de a dezvolta diabet de tip 2, dar nu şi faptul că diabetul cauzează depresie.

Studiul a constatat că doar 36,2% din efectul depresiei asupra diabetului de tip 2 poate fi explicat prin obezitate.

Persoanele obeze sunt mult mai predispuse să dezvolte diabet de tip 2 decât cele care au o greutate corporală considerată normală.

Cercetătorii au identificat, de asemenea, şapte variante genetice care contribuie atât la apariţia diabetului de tip 2, cât şi a depresiei.

Aceste gene comune joacă un rol în secreţia de insulină sau în inflamarea creierului, pancreasului şi a ţesutului adipos, iar schimbările apărute în aceste procese biologice ar putea explica felul în care depresia creşte riscul de diabet de tip 2, au sugerat autorii studiului, scrie stiripesurse.ro.

Deşi nu a fost găsită o cauză directă pentru diabetul generator de depresie, experţii cred în continuare că povara unei vieţi trăite cu diabet de tip 2 poate fi un factor în dezvoltarea depresiei.

Noul studiu, coordonat de Universitatea Surrey din Regatul Unit şi publicat în revista Diabetes Care, a utilizat date obţinute de la sute de mii de persoane din Regatul Unit şi Finlanda, inclusiv de la 19.344 de oameni cu diabet de tip 2, peste 5.000 de pacienţi diagnosticaţi cu depresie şi 153.079 de persoane care au raportat în mod voluntar că s-au confruntat cu episoade de depresie.

"Rezultatele noastre subliniază importanţa de a preveni diabetul de tip 2 la apariţia simptomelor depresive şi nevoia de a menţine o greutate corporală sănătoasă în contextul efectelor ei asupra co-morbidităţii provocate de depresie şi diabetul de tip 2", au concluzionat autorii studiului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513