REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.7° Constanța Sâm., 5 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6873
25.7° Constanța Sâmbătă, 5 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6873
 

SUA: 13 persoane, arestate sub acuzaţia că au conspirat pentru răpirea guvernatoarei democrate din Michigan

SUA: 13 persoane, arestate sub acuzaţia că au conspirat pentru răpirea guvernatoarei democrate din Michigan

Replica API 10 octombrie 2020 | 00:00 1192

Treisprezece bărbaţi, şapte dintre ei având legături cu o grupare de extremă dreapta intitulată Wolverine Watchmen, au fost arestaţi în Statele Unite sub acuzaţia că au conspirat pentru răpirea guvernatoarei din Michigan, atacarea legislativului acestui stat şi ameninţarea forţelor de ordine, au anunţat procurorii, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Conform plângerii penale înainte de procurorii statului Michigan şi cei federali, suspecţii au complotat să o răpească pe guvernatoarea Gretchen Whitmer, o democrată care a intrat în conflict public cu preşedintele republican Donald Trump în ce priveşte restricţiile în criza epidemiei.

Potrivit procurorilor, complotiştii au discutat să recruteze o forţă de 200 de adepţi care să ia cu asalt clădirea legislativului din Lansing, Michigan, şi să ia ostatici, dar ulterior şi-au schimbat planul, intenţionând să o răpească pe Whitmer din casa sa de vacanţă.

Într-o conferinţă de presă, guvernatoarea Whitmer l-a acuzat pe Trump că alimentează extremismul politic, menţionând comentariile preşedintelui din cursul dezbaterii cu contracandidatul Joe Biden, în care miliardarul a refuzat să-i condamne pe adepţii supremaţiei albilor, chemându-i în schimb 'să stea aproape'.

'Când liderii noştri se întâlnesc, încurajează şi fraternizează cu terorişti interni, le legitimează acţiunile şi sunt complici', a spus guvernatoarea.

Preşedintele i-a răspuns joi seara pe Twitter că, în calitate de guvernator, Whitmer 'a făcut o treabă groaznică', şi i-a reproşat că este nerecunoscătoare faţă de adminstraţia sa.

'Departamentul meu al Justiţiei şi FBI-ul meu au anunţat astăzi că au dejucat un complot periculos împotriva guvernatoarei din Michigan. În loc să-mi mulţumească, ea mă numeşte un adept al supremaţiei albilor', a scris Trump.

Candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, a intervenit cu propria luare de poziţie, acuzându-l pe Trump că 'dă oxigen bigotismului şi urii pe care le vedem în marş în ţara noastră'.

Note ale agenţiilor de securitate americane au avertizat în ultimele luni că extremişti interni violenţi ar putea viza ţinte electorale, o îngrijorare alimentată de tensiunile civile, tulburările civile şi campaniile de dezinformare externe.

Potrivit unor documente judiciare, FBI a aflat din social media, la începutul anului, despre grupări care discutau despre 'răsturnarea violentă' a administraţiilor din mai multe state americane, şi au folosit surse confidenţiale pentru a le urmări mişcările.

Cei şase bărbaţi vizaţi de plângerea federală - Adam Fox, Barry Croft, Ty Garbin, Kaleb Franks, Daniel Harris şi Brandon Caserta - riscă închisoare pe viaţă dacă vor fi condamnaţi pentru tentativă de răpire a lui Whitmer.

Procurorul general din Michigan, Dana Nessel, a prezentat acuzaţiile aduse altor şapte bărbaţi afiliaţi grupării Wolverine Watchmen, de încălcare a legii antiteroriste prin complot vizând răpirea guvernatoarei şi propagarea violenţei.

Potrivit FBI, Fox a spus că dorea să o răpească pe Whitmer înainte de alegerile naţionale din 3 noiembrie şi că o va acuza în justiţie de 'trădare'.

Michigan, un stat-cheie în cursa prezidenţială, a devenit o ţintă a lui Trump şi a susţinătorilor lui după ce Whitmer a ordonat restricţii severe pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Mii de protestatari, inclusiv membri ai miliţiei armate, s-au adunat la Lansing în aprilie pentru a protesta împotriva măsurilor de distanţare fizică luate de Whitmer, unii dintre ei scandând 'Închideţi-o'. Trump i-a încurajat pe demonstranţi, scriind pe Twitter 'Eliberaţi Michigan!'.

O parte dintre cei vizaţi de plângerea federală s-au aflat printre sutele de protestatari care au pătruns pe 30 aprilie în clădirea legislativului, unde se dezbătea cererea guvernatoarei de prelungire a prerogativelor sale de urgenţă în combatarea epidemiei.

Facebook a anunţat că a alertat autorităţile despre conţinuturi legate de Wolverine Watchmen în urmă cu peste şase luni şi că a şters gruparea de pe platforma sa în iunie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
473464012
5/49
191411341337
joker
152522311710