SUA: 7 bărbaţi de culoare au fost GRAȚIAȚI la 70 de ani după ce au fost EXECUTAȚI
SUA: 7 bărbaţi de culoare au fost GRAȚIAȚI la 70 de ani după ce au fost EXECUTAȚI
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestGraţiere după moarte. 7 bărbaţi de culoare sunt graţiaţi la 70 de ani după ce au fost executaţi pe scaunul electric pentru violarea unei femei albe.
„Aceşti bărbaţi au fost executaţi pentru că erau de culoare. Iar asta nu este corect. Astăzi suntem aici pentru a recunoaşte că a fost greşit ce li s-a întâmplat celor şapte”, spune guvernatorul Virginiei, conform New York Times, scrie Mediafax, citat de stiripesurse.ro.
Concret, guvernatorul democrat, Ralph Northam, s-a întâlnit cu urmaşi ai celor 7 bărbaţi - numiţi în comunitate „Cei şapte de la Martinsville” (Martinsville Seven) şi le-a prezentat decretul de graţiere.
„Chiar dacă nu putem schimba trecutul, sper ca această măsură să aducă puţină pace”, a afirmat Northam, care se declară susţinător al reformării sistemului penal şi care, de la începutul mandatului său, în 2018, a acordat un număr-record de graţieri (604).
În 1949, o femeie în vârstă de 32 de ani a depus plângere pentru viol, declarând că a fost agresată sexual de către un grup de bărbaţi de culoare. Aşa că poliţiştii au căutat vinovaţii, dar nu prea mult. Au găsit şapte bărbaţi, i-au arestat şi obligat să semneze mărturisiri scrise deşi câţiva dintre ei nu ştiau să scrie şi să citească.
În plus, aceştia au fost interogaţi în absenţa unui avocat şi condamnaţi la moarte.
Deşi decizia a revoltat comunitatea, care a organizat proteste până şi la Casa Albă, cei şapte au fost executaţi pe scaunul electric în februarie 1951.
Rudele celor şapte s-au luptat zeci de ani pentru dreptate în această speţă.
45 de bărbaţi de culoare au fost executaţi între 1908 şi 1951, în Virginia. Însă abia în anul 1977, Curtea Supremă stipula că pedeapsa cu moartea în speţele de viol este contrară Constituţiei americane.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News