REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

SUA: Biden a semnat legea ce vizează reducerea violenţelor cu arme de foc

SUA: Biden a semnat legea ce vizează reducerea violenţelor cu arme de foc

Replica API 25 iunie 2022 | 00:00 1028

Joe Biden a semnat sâmbătă o lege ce vizează o reglementare a armelor de foc, cea mai importantă din ultimii aproape 30 de ani, dar care rămâne departe de ambiţiile preşedintelui american, transmite AFP.

Joe Biden

'Chiar dacă această lege nu cuprinde tot ceea ce doresc, ea include măsuri pe care le solicit de multă vreme şi care vor salva vieţi', a declarat Biden de la Casa Albă, înainte de a se îmbarca spre Europa.

Legea, susţinută de membri ai ambelor partide, democrat şi republican, a fost adoptată cu aplauze de Congres, citează Agerpres.

Ea instituie noi limitări privind armele şi dedică miliarde de dolari pentru sănătatea mintală şi pentru securitatea în şcoli.

Iniţiativa parlamentară a fost lansată după masacrul de la o şcoală primară din Uvalde, statul Texas, în care au fost ucise 21 de persoane, dintre care 19 copii, şi cel de la Buffalo, statul New York, în care 10 americani de culoare au fost omorâţi într-un supermarket.

Textul prevede întărirea verificării antecedentelor judiciare şi psihiatrice ale cumpărătorilor de arme cu vârste între 18 şi 21 de ani, finanţarea de programe de sănătate mintală şi instaurează un control mai bun al vânzării ilegale de arme.

Măsurile propuse rămân însă foarte departe de ceea ce dorea preşedintele Biden, cum ar fi interzicerea puştilor de asalt.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510