REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

SUA: Biden îl numeşte delincvent pe Trump, pentru prima dată după verdictul de la New York

SUA: Biden îl numeşte delincvent pe Trump, pentru prima dată după verdictul de la New York

A.F. 5 iunie 2024 | 00:00 56

Joe Biden l-a numit pentru prima dată "delincvent" pe rivalul său Donald Trump după verdictul de vinovăţie pronunţat joi de justiţie la New York în procesul penal istoric al fostului preşedinte republican, scrie AFP.

SUA: Biden il numeste delincvent pe Trump, pentru prima data dupa verdictul de la New YorkDonald Trump, Joe Biden, foto: Reuters

"Pentru prima dată în istoria Americii, un fost preşedinte care este un delincvent condamnat candidează la preşedinţie", a declarat în cursul unei seri de strângere de fonduri în Connecticut preşedintele democrat, care se va înfrunta cu predecesorul său pe 5 noiembrie în alegerile prezidenţiale.

"Oricât de deranjant ar fi acest lucru, ofensiva lui totală asupra sistemului judiciar american este şi mai dăunătoare", a adăugat Joe Biden, afirmând că actuala campanie "a intrat pe un teritoriu neexplorat săptămâna trecută".

Pentru preşedintele democrat, Donald Trump ar reprezenta o ameninţare şi mai mare la adresa democraţiei americane dacă va câştiga din nou Casa Albă în noiembrie.

"S-a stricat ceva în tipul ăsta cu adevărat" după înfrângerea lui la ultimele prezidenţiale, a insistat Joe Biden. "Asta îl înnebuneşte literalmente", a adăugat el.

Joe Biden a criticat, de asemenea, declaraţiile lui Donald Trump care a afirmat la sfârşitul săptămânii că o pedeapsă cu închisoarea ar putea fi un punct în care susţinătorii săi să cedeze.

Aceste cuvinte au o rezonanţă deosebită într-o ţară încă marcată de atacul asupra Capitoliului pe 6 ianuarie 2021, când partizani ai republicanului au încercat să împiedice certificarea victoriei lui Joe Biden la prezidenţiale.

"Spune că dacă va pierde va fi vărsare de sânge în America. Ce fel de om spune asta?", a subliniat democratul luni.

Singurul comentariu anterior al lui Joe Biden cu privire la verdictul de vinovat al lui Donald Trump a fost vineri la Casa Albă, când a spus că "nimeni nu este mai presus de lege" - fără a merge până acolo încât să-l numească delincvent.

Echipa de campanie a democratului face de la început un număr de echilibristică în jurul problemelor judiciare ale lui Donald Trump, fără a se aventura să-l atace frontal pe acest subiect, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510