REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Mie., 24 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6800
23.4° Constanța Miercuri, 24 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6800
 

SUA: Doi morţi şi cinci răniţi într-un atac armat în timpul unei ceremonii de absolvire a liceului

SUA: Doi morţi şi cinci răniţi într-un atac armat în timpul unei ceremonii de absolvire a liceului

A.F. 8 iunie 2023 | 00:00 215

Două persoane au fost ucise şi alte cinci au fost rănite marţi cu focuri de armă în timpul unei ceremonii de înmânare a diplomelor pentru liceeni în statul Virginia, în estul SUA, potrivit poliţiei, informează miercuri AFP.

SUA: Doi morti si cinci raniti intr-un atac armat in timpul unei ceremonii de absolvire a liceului

Atacul cu armă de foc a început în jurul orei locale 17:00 (21:00 GMT), în faţa unui teatru din Richmond, capitala statului Virginia, unde elevi ai unui liceu local participau la tradiţionala ceremonie de absolvire a liceului, a precizat pentru presă şeful interimar al poliţiei oraşului, Rick Edwards.

Un licean de 18 ani şi un bărbat de 36 de ani au fost ucişi şi alte cinci persoane au fost rănite, dintre care una se află într-o stare critică, a adăugat Edwards.

Presupusul autor al crimei, un tânăr de 19 ani, a fugit de la locul atacului, însă a fost arestat puţin timp mai târziu şi va fi inculpat de omucidere, potrivit aceleiaşi surse, citează Agerpres.

Şeful interimar al poliţiei oraşului nu a precizat motivul atacului, însă a informat că suspectul cunoştea cel puţin una dintre victimele sale. Mai multe pistoale au fost găsite la locul atacului.

Peste 49.000 de persoane au murit împuşcaţi în 2021 (comparativ cu 45.000 în 2020) în SUA, ţară unde se înregistrează mai multe arme de foc decât locuitori.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699