REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.7° Constanța Mie., 24 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6800
26.7° Constanța Miercuri, 24 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6800
 

SUA: Republicanul Chris Christie şi-a anunţat intrarea în cursa pentru Casa Albă

SUA: Republicanul Chris Christie şi-a anunţat intrarea în cursa pentru Casa Albă

A.F. 8 iunie 2023 | 00:00 273

Republicanul Chris Christie, fost guvernator al statului New Jersey şi fost aliat, actual critic virulent, al lui Donald Trump, şi-a anunţat marţi intrarea în cursa pentru alegerile prezidenţiale din 2024, prezentându-se drept singurul candidat capabil să îi facă faţă actualului lider de la Casa Albă, democratul Joe Biden, transmit Reuters şi AFP.

SUA: Republicanul Chris Christie si-a anuntat intrarea in cursa pentru Casa AlbaChris Christie

În vârstă de 60 de ani, Christie este cunoscut pentru stilul său combativ. El şi-a înregistrat candidatura la Comisia electorală federală (FEC) înainte de a face anunţul public în timpul unei reuniuni în statul New Hampshire.

Alţi doi aspiranţi republicani la Casa Albă, guvernatorul Floridei, Ron DeSantis şi fostul vicepreşedinte Mike Pence, şi-au oficializat candidaturile în cursul zilei de miercuri.

Chris Christie a început deja să îl atace public pe fostul preşedinte Donald Trump, favoritul dintre republicani potrivit sondajelor de opinie, pe care l-a calificat egocentric şi necinstit.

În 2016, Christie s-a înscris în alegerile primare republicane, dar ulterior s-a retras şi l-a susţinut pe Trump, devenind unul din consilierii apropiaţi ai acestuia. Relaţiile dintre cei doi s-au deteriorat atunci când magnatul american a refuzat să-şi recunoască înfrângerea în prezidenţialele din 2020, scrutin câştigat de către candidatul democrat Joe Biden.

Fostul guvernator l-a criticat pe Trump şi pe alte fronturi, evocând în special anchetele care îl vizează pe fostul preşedinte, pe care l-a numit ''marioneta lui Putin'' după declaraţiile ambigue ale miliardarului american cu privire la războiul din Ucraina.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699