REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.5° Constanța Mie., 31 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6807
27.5° Constanța Miercuri, 31 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6807
 

Supărare mare la Constanța: Festivalul Turcesc nu a primit aprobare! Care este motivul?

Supărare mare la Constanța: Festivalul Turcesc nu a primit aprobare! Care este motivul?

Replica API 27 iulie 2022 | 00:00 1892

Supărare mare în comunitatea turcă de la malul mării. Festivalul Turcesc ce ar fi trebuit să aibă loc la Constanța nu a primit aprobarea din partea Consiliului Județean Constanța. Festivalul este unul dintre evenimentele de avengură ale Fundației Tuna care își propune să promoveze cultura turcă prin ceea ce este specific ei: ospitalitate turcească, artă veche, folclor și, cel mai important, arta gastronomică.

Turcii, ca minoritate etnică din România, numărau 32.596 de persoane, conform recensământului din 2002, pentru ca în 2011 să rămână doar 27.698. Ei reprezintă 0,2% din populația totală a țării. Majoritatea turcilor din România trăiesc în zona istorică Dobrogea, în special în Județul Constanța, cât și în Județul Tulcea. Cele mai importante comune și orașe care prezintă minorități de turci din Dobrogea sunt Independența (12,56%), Băneasa (21,09%) sau Dobromir (57,76%). Pentru promovarea culturii turce, Fundația Tuna dorea organizarea unui Festival Turcesc și la Constanța, însă, se pare că nu a primit aprobarea necesară.

,,Ştim că suntem aşteptați cu nerăbdare în Constanța! Noi am demarat paşii necesari, însă nu am primit aprobarea pentru desfășurarea festivalului în Constanța! Ne pare sincer rău și promitem că vom mai încerca în viitor! Vă îmbrățișăm cu drag de la distanță și sperăm să ne vedem cât mai curând!”, au transmis reprezentanții Fundației Tuna, fundație ce se ocupă de organizarea Festivalului Turcesc.

,,În 2019, am organizat acest festival în șase orașe, un total de opt evenimente, fără să ținem cont de presiunile puse din exterior asupra autorităților locale.

Zecile de mii de vizitatori prezenți la fiecare dintre festivalurile noastre au fost întâmpinați cu mâncare tradițională turcească, cu muzică și dansuri tradiționale, pentru a celebra împreună cultura poporului turc. Departe de politică, am servit oameni cu zâmbete și cu dorința de a fi împreună și a crea o comunitate în jurul valorilor culturale.

Având în vedere aceste lucruri, nu înțelegem presiunile și atitudinea celor care fac presiuni la nivelul autorităților locale pentru a nu mai avea loc acest festival atât de îndrăgit de zeci de mii de români.

Așa cum am procedat și anii anteriori, în 2022 am depus actele necesare pentru a organiza cea de-a 5-a ediție a festivalului, în perioada 29-31 iulie, în Constanța.

Autoritățile nu ne-au dat autorizație pentru a folosi „Parcare laterală a Pavilionului Expozițional Constanța”, motivând lipsa de spațiu, deși doi ani consecutiv am organizat fără probleme festivalul în acel spațiu. De aceea, ne cerem scuze constănțenilor pentru că nu putem organiza Festivalul Turcesc și la Constanța”, au mai transmis aceștia.

Acest lucru pare să-i fi deranjat pe mare parte dintre locuitorii municipiului, care sunt de părere că un astfel de festival era musai să se desfășoare și la Constanța.

,,Un festival turcesc la Constanța era cât se poate de firesc. Dacă aici unde comunitatea turca este atât de bine reprezentata ,nu se poate ,de ce ne-am mai mira de alte lucruri?”, ,,Chiar îmi pare rău. Sper să iasă Constanța din această...gaură neagră în care a intat sau mai bine zis în care a fost băgată”, ,,Ne pare rău! Chiar ne doream să degustăm din preparatele delicioase!” sau ,,Sub ce motiv? Faceți reclamație, pentru discriminare la Consiliul Național pentru combaterea discriminării. Actionați Primăria în instanță. Ce motiv au invocat?”, sunt doar câteva dintre comentariile constățenilor.

Se pare că motivul pentru care nu a fost aprobat Festivalul Turcesc este lipsa spațiului în parcarea laterală a Pavilionului Expozițional.

Andreea VREJOIU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Plin de comentarii obosite marca Metropolitan Gehlil. Dar nu mai e mult, instantele vor trebui sa isi faca pana la urma si datoria . Ce o sa faci atunci? O sa iesi in strada sa ceri puscarie tatareasca ca astea sunt sub demnitatea ta? Poate baga Lupu bani si aici
1
0
nu stiam ca Fundatia Tuna este anexa Fundatiei Lumina, daca este asa atunci este ok ca membrii sectei teroriste a lu Fethullah Gulen sa nu fie lasati sa-si faca reclama, si liceul international este tot al acestei secte, ne-am saturat sa tot vedem cum isi fac reclama ca au castigat nu stiu ce olimpiade desfasurate intre scolile lor de ici si colo
0
1
turcii si tatarii nostri sa faca acest festival, nu turcii ce nu cunosc o boaba de romana, pana la urma nu se inteleg nici intre ei.
0
0
incompetenta, dar nici noi nu va mai votam, deabia asteptam
1
0
Tuna este parte din Fundatia Lumina opozantii lui T R Erdogan! Q.E.D.
0
0
Spuneti adevarul. Tatarii care conduc acum Consiliul Judetean nu Lupu nu sunt de acord. Mai e putin si o sa facem cerere catre Metropolitan sa respiram. Conducatori slabi dar plini de interese oculte.
2
0

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513