Surse: Guvernul şi FMI vor reanaliza toate etapele procedurii de privatizare a CFR Marfă
Surse: Guvernul şi FMI vor reanaliza toate etapele procedurii de privatizare a CFR Marfă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestGuvernul şi delegaţia FMI au convenit, vineri, la Palatul Victoria, să reanalizeze toate etapele procedurii de privatizare a CFR Marfă, pentru a identifica motivele care au condus la nefinalizarea operaţiunii, fără să stabilească deocamdată un termen pentru încheierea procesului de vânzare. Surse oficiale au declarat agenţiei Mediafax că printre subiectele discutate de reprezentanţii FMI cu premierul Ponta şi o parte dintre miniştri s-a aflat şi procedura de privatizare a CFR Marfă. "S-a convenit cu acest prilej ca procedura de privatizare să fie reanalizată, în vederea identificării acelor prevederi care au împiedicat finalizarea cu succes a procesului. Vor fi analizate toate aspectele tehnice", au arătat sursele citate de Mediafax. La întrebarea dacă aceasta presupune o eventuală schimbare a procedurii de licitaţie sau a condiţiilor de privatizare, sursele citate au precizat că, vineri, nu a fost luată nici o decizie în acest sens, dar că vor fi analizate împreună cu FMI toate variantele, urmând să se stabilească cum vor proceda autorităţile române.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News