SURSE. Luminița Vlădescu, propunerea PENIBILĂ a PSD pentru secretar de stat la Mediu
SURSE. Luminița Vlădescu, propunerea PENIBILĂ a PSD pentru secretar de stat la Mediu
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDupă nominalizarea ”specialistei” Marilena Dragnea în funcția de subprefect al județului Constanța, PSD Constanța a dat o nouă lovitură de imagine formațiunii social democrate de la malul mării. A propus-o pe Luminița Vlădescu pentru funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului. În contextul în care Constanța are specialiști în Mediu, Stroe a uns-o la suflet pe Vlădescu cu o poziție la care nu a visat vreodată și nici măcar nu îndrăznea s-o facă. Dar ce o recomandă pe Vlădescu pentru această funcție importantă? Nimic și vă și argumentăm!
Luminița Vlădescu
PSD Constanța a prins un post de secretar de stat la Ministerul Mediului!
La nivelul Organizației județene a PSD Constanța au avut loc discuții și s-a stabilit că trebuie făcută o propunere pertinentă, în persoana unui specialist care cunoaște foarte bine mediul, mai ales că social democrații nu duc lipsă de oameni pregătiți în acest domeniu. Zis și făcut numai că, spre stupoarea tuturor, PSD Constanța a trimis la București propunerea pentru funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului în persoana Luminiței Vlădescu. O surpriză deloc plăcută pentru social democrații descuiați la minte și realiști, conștienți de faptul că este o nominalizare penibilă pentru un post atât de mare și cu pretenții.
De la CFR și consilier credite la Ministerul Mediului, secretar de stat
Am fost curioși să aflăm de ce a dat PSD Constanța fuguța în brațele Luminiței Vlădescu, când avea la îndemână resursă umană pregătită pentru o astfel de poziție, așa că i-am luat la puricat CV-ul.
click pe poză; CV-ul Luminiței Vlădescu
În afară de faptul că fost viceprimar la Medgidia... cu cântec, dacă stăm să ne amintim scandalurile pe care le-a iscat după ce și-a pierdut funcția, pe Luminița Vlădescu nu o recomandă nimic pentru Mediu.
click pe poză; CV-ul Luminiței Vlădescu
A lucrat la CFR Constanța, Secția Linii Medgidia, a fost consilier de credite și șef de secție, dar și contabil. Despre Mediu și problemele din acest sector, Vlădescu nu știe nimic, decât ce a auzit la televizor și în presa scrisă.
Atunci, de ce o fi ales PSD Constanța să meargă la braț cu un om nepregătit? Pentru că este acel profil de politician care acceptă să fie manipulat și condus, ca să rămână sus?!
Acestea fiind spuse, cu subprefectul Marilena Dragnea în stânga și cu secretarul de stat Luminița Vlădescu în dreapta, mai lipsește ca Felix Stroe să-i găsească și veșnicei primărițe de la Cumpăna, Mariana Gâju, o funcție în Guvern, să fie tabloul complet! Iar, cu astfel de numiri, să nu ne mai întrebăm de ce merg lucrurile prost în România!
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News