REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Sute de bărbaţi ucraineni au trecut ilegal frontiera, pentru a fugi de război

Sute de bărbaţi ucraineni au trecut ilegal frontiera, pentru a fugi de război

Victor ROTARU 17 august 2023 | 09:40 691

Sute de bărbaţi ucraineni au trecut ilegal frontiera, de la începutul conflictului din Ucraina, pentru a fugi de război, potrivit unor date transmise de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontiera (ITPF) Iaşi.

Sute de barbati ucraineni au trecut ilegal frontiera, pentru a fugi de razboi

Analiza ITPF arată că din data de 24 februarie 2022 până la data de 15 august 2023, poliţiştii de frontieră au depistat pe raza judeţului Botoşani 451 persoane care au intrat ilegal în România venind din Ucraina. Din cele 451 de cazuri, 190 sunt înregistrate în acest an.

Toţi bărbaţii ucraineni au cerut protecţia statului român, motivat de faptul că vin dintr-o ţară aflată în conflict, iar, ca urmare a acestor demersuri, nu au fost puşi la dispoziţia autorităţilor din Ucraina.

"Pe timpul cercetărilor efectuate de către poliţiştii de frontieră, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cetăţenii ucraineni au solicitat acordarea unei forme de protecţie din partea statului român, ca urmare a faptului că sosesc dintr-o zonă de conflict. Au fost demarate procedurile specifice, fiind anunţaţi reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru aplicarea măsurilor prevăzute în astfel de situaţii. Ulterior persoanele au fost preluate, conform procedurilor în vigoare, de Centrul Regional de Cazare pentru Solicitanţii de Azil din Rădăuţi", a precizat Minodora Răcnea, unul dintre ofiţerii de relaţii publice ai ITPF Iaşi.

După declanşarea războiului şi declararea legii marţiale în februarie 2022, bărbaţii ucraineni cu vârste între 18 şi 60 de ani nu mai au dreptul să părăsească ţara, având obligaţia de a se înrola în armată, dacă acest lucru se va impune.

Pentru a scăpa de participarea activă la război, mulţi dintre ei încearcă să părăsească ţara în mod ilegal, fie prin trecerea frauduloasă a frontierelor, în special cu România şi Republica Moldova, fie prin coruperea vameşilor şi poliţiştilor de frontieră ucraineni, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510