REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.2° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
29.2° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Sute de copii au fost victimele violenței în primele 3 luni ale anului

Sute de copii au fost victimele violenței în primele 3 luni ale anului

Replica API 8 iunie 2022 | 09:43 903

Unele dintre atribuțiile Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sunt de a proteja copiii și de a promova drepturile acestora. În orașul Constanța, 468 de copii au fost victime ale unei forme de violență în primele 3 luni ale anului. Sesizările sunt venite atât din partea lor, cât și din partea persoanelor fizice și juridice. Cei mai mulți însă apelează la DGASPC pentru copiii cu dizabilități grave, ca urmare a situației financiare precare din cadrul familiei.

Copiii din Constanța sunt abuzați, exploatați și neglijați de către familiile lor și asta determină Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului să ia măsuri, astfel încât să se încheie formele de violență asupra acestora. Iată că primele 3 luni ale anului 2022 au adus situații nu foarte liniștite asupra copiilor, ce au devenit victime ale violenței, neglijării, exploatării în orașul Constanța.

Sute de copii au fost victimele violenței în primul trimestru al anului 2022

Din păcate, până în luna martie a acestui an, 468 de copii au fost supuși unor tratamente neadecvate, respectiv 399 de copii au fost victimele neglijenței, 2 au fost exploatați prin muncă și 67 de copii au fost abuzați. Amintim că în anul 2021, 1758 de copii au fost victime ale unei forme de violență în Constanța, dintre care 1352 de copii au fost neglijați, 369 au fost abuzați, iar 37 de copii au fost exploatați prin muncă. Anul 2021 a avut astfel numărul cel mai mare de copii tratați necorespunzător, comparativ cu ceilalți ani, 2020 și 2019, unde numărul era în scădere. În 2019 au fost 1685 de copii victime ale unei forme de violență, iar în anul 2020, 1560.

Cea mai mare protecție o necesită copiii cu dizabilități grave, motivul fiind situația financiară precară din cadrul familiei. ”Ponderea situațiilor care impun o măsură de protecție o reprezintă copiii care se nasc cu dizabilități grave, aspect ce îngreunează posibilitatea îngrijirii acestora în familia de origine” , au declarat reprezentanții DGASPC Constanța, pentru ziarul Replica.

Intervenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului vizează în mare parte conflicte între generații, consumul de substanțe interzise, dorința de libertate, relațiile cu persoane de sex opus. ”Intervenția de specialitate, dacă se impune, vizează în mod special conflicte între generații (părinți-copii), refuzul adolescenților de a se conforma unor reguli, dorința de mai multă libertate relații cu persoanele adulte de sex-opus, consumul de substanțe interzise, etc. În majoritatea situațiilor sunt asigurate servicii de consiliere de specialitate care au ca și rezultat îmbunătățirea relațiilor părinți-copii, nefiind necesară instituirea unei măsuri de protecție specială” , au declarat reprezentanții DGASPC Constanța, pentru ziarul Replica.

Andrada SCRIPCARU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bine ca avem legi ptr. Maidanezi ce Mai conteaza copiii.
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436