REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.7° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
29.7° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Sute de mii de oameni au ieșit din nou în stradă împotriva guvernului din Israel

Sute de mii de oameni au ieșit din nou în stradă împotriva guvernului din Israel

Ana Maria LIPAN 25 septembrie 2023 | 00:00 502

Peste 100.000 de persoane au manifestat din nou sâmbătă seara în oraşul de coastă israelian Tel Aviv împotriva politicilor guvernului religios de dreapta, informează dpa, conform stiripesurse.ro.

Sute de mii de oameni au iesit din nou in strada impotriva guvernului din Israel

Oamenii au ieşit din nou în stradă şi în alte oraşe în cea de-a 38-a săptămână de proteste. Pe un banner uriaş cu fundal roşu purtat de demonstranţii din Tel Aviv scria, lângă o fotografie a prim-ministrului Benjamin Netanyahu,"Dictator pe fugă". Premierul Netanyahu se află în prezent în SUA. Vizita sa este marcată, de asemenea, de proteste împotriva controversatelor reforme judiciare ale guvernului său.

La sfârşitul lunii iulie, în pofida opoziţiei masive, parlamentul de la Ierusalim a adoptat un prim amendament la lege, ca parte a reformelor judiciare promovate de guvern. Aceste reforme elimină prerogativa Curţii Supreme de a lua măsuri împotriva deciziilor "nepotrivite" ale guvernului, primului ministru sau miniştrilor.

Criticii califică acţiunea guvernului drept o ameninţare la adresa democraţiei. Guvernul premierului Netanyahu susţine însă că instanţa este prea puternică şi că vrea doar să restabilească echilibrul între puterile în stat. Până acum, negocierile privind un compromis au eşuat. Curtea Supremă examinează opt petiţii împotriva controversatului amendament.

Într-un interviu pentru postul american de televiziune CNN vineri seară, premierul Netanyahu a refuzat din nou să dea un răspuns clar la întrebarea dacă va respecta o decizie a instanţei împotriva amendamentului. Dacă guvernul său nu reuşeşte să facă acest lucru, există temeri privind o criză existenţială a statului Israel."Cred că ar trebui să respectăm hotărârile Curţii Supreme, iar Curtea Supremă ar trebui să respecte legile de bază pe care le legiferează Knesset-ul", a declarat pentru CNN Benjamin Netanyahu.
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699