Tâlharii de la Mangalia, menţinuţi în arest
Tâlharii de la Mangalia, menţinuţi în arest
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAurel Alexandru Crăciun, în vârstă de 18 ani și Constantin Daniel Albu, în vârstă de 17 ani, din municipiul Bârlad – județul Vaslui nu părăsesc arestul. Magistrații Tribunalului Constanța le-a respins contestațiile pe 26 iulie. Astfel, măsura va fi menținută începând cu data de 21.07.2017 şi până la data de 19.08.2017 inclusiv.
Aceștia, la data de 27.06.2017, în jurul orei 15.45, ar fi încercat să-i smulgă poșeta de pe umăr unei femei, pe raza stațiunii Neptun, iar la data de 25.06.2017, ora 23.20, ar fi sustras portofelul unei alte femei, pe raza municipiului Mangalia, în care se afla un telefon Samsung și suma de 150 de lei. Precizăm că ambele femei sunt turiste. Cei doi tineri au fost reținuți inițial pentru o perioadă de 24 de ore, iar la data de 28.06.2017 au fost prezentați Judecătoriei Mangalia care a dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, fiind introduși în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News