Tânăra care s-a aruncat de la etajul IV a fost transferată la Bucureşti
Tânăra care s-a aruncat de la etajul IV a fost transferată la Bucureşti
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn pericol de pareză
În pericol de pareză
Tânăra de 19 ani care s-a aruncat de la etajul patru al unui bloc din zona Far, şi a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic Judţean de Urgenţă Constanţa, a fost transferată, în cursul zilei de sâmbătă, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni din Bucureşti. Medicii constănţeni au declarat că au recurs la această procedură întrucât tânăra avea nevoie de îngrijiri medicale de specialitate specifice sectorului de neurochirurgie. "Pacienta prezenta multiple fracturi, iar pe lângă cea de bazin avea fracturate vreo 5 - 6 corpuri vertebrale, fiind în pericol de pareză", au declarat cadrele medicale din cadrul Spitalului Judeţean. Potrivit acestora, tânăra ar fi căzut în picioare, în momentul în care a sărit de la etajul 4, al blocului în care locuia, din zona Far. Reamintim că pe data de 5 septembrie, în jurul orelor 14.30, o tânără de 19 ani s-a aruncat în gol de la etajul patru al blocului unde locuia, din zona Far. Tragicul eveniment s-a petrecut sub privirile îngrozite ale trecătorilor. Chiar dacă impactul a fost unul violent, fata a rămas conştientă, ţipând de durere şi declarând că a vrut să moară. Aceasta a ajuns îm stare critică la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News