REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.4° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Tânăra care şi-a aruncat copiii de la etajul I al unui hotel, reţinută de procurori

Tânăra care şi-a aruncat copiii de la etajul I al unui hotel, reţinută de procurori

Victor ROTARU 23 august 2023 | 12:01 1206

Tânăra din Botoşani care în noaptea de duminică spre luni şi-a aruncat cei doi copii de la etajul I al unui hotel din municipiul Botoşani a fost reţinută, miercuri, de procurori, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.

Tanara care si-a aruncat copiii de la etajul I al unui hotel, retinuta de procurori

Potrivit acestuia, femeia în vârstă de 23 de ani urmează să fie prezentată în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, sub acuzaţia de violenţă în familie sub forma de omor şi violenţă în familie sub forma de tentativă de omor.

Un copil a murit, iar un altul a fost rănit după ce, în noaptea de duminică spre luni, au fost aruncaţi de mama lor de la primul etaj al unui hotel din municipiul Botoşani, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, după ce a făcut acest gest, mama celor doi copii a ameninţat că se aruncă şi ea de la etaj.

"Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, iar doi minori, de 2 şi 3 ani, au fost preluaţi de ambulanţă şi transporta?i la o unitate spitalicească. Ulterior, unul dintre aceştia a decedat. Totodată, mama celor doi ameninţa că se aruncă de la acelaşi nivel, refuzând să coboare. A fost solicitată intervenţia negociatorului poliţiei şi a pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, iar după aproximativ două ore de discuţii, s-a reuşit, prin distragerea atenţiei, imobilizarea femeii, de către pompierii care au avut acces de pe geamul camerei hotelului, în locul în care se afla aceasta", a precizat oficialul IPJ.

Femeia a fost condusă la o unitate spitalicească pentru evaluarea stării de sănătate.

În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de omor şi tentativă la omor, cercetările fiind preluate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, potrivit agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016