REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.9° Constanța Mar., 17 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6855
20.9° Constanța Marți, 17 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6855
 

Tânără de origine română, printre primii militari israelieni uciși de teroriștii Hamas

Tânără de origine română, printre primii militari israelieni uciși de teroriștii Hamas

Andreea CONDURACHE 20 octombrie 2023 | 00:00 1753

O tânără de origine română este unul dintre primii soldați israelieni uciși de militanții Hamas în atacul sângeros de pe 7 octombrie. Iael Leibușor avea 20 de ani și provenea dintr-o familie plecată în anii `60 din Piatra Neamț. În sâmbăta fatidică, românca se afla într-un turn de supraveghere a graniței și, înainte să fie împușcată, a apucat să avertizeze comandamentul armatei că Israelul este atacat dinspre Gaza.

Tanara de origine romana, printre primii militari israelieni ucisi de teroristii Hamas

Unchiul tinerei Iael Leibușor este stabilit în comuna buzoiană Breaza și a aflat despre tragedia abătută peste familia sa mai întâi din presa de la Tel Aviv, apoi de la mama și frații fetei.

Trupul tinerei a fost găsit într-o unitate de graniță de lângă Ashkelon, alături cadavrele altor 20 de femei soldat care fuseseră ciuruite de atacatori. Iael era într-un turn de supraveghere atunci când militanții palestinieni au luat cu asalt zidul de la hotar.

„A fost prima care a văzut mișcări suspecte, anunțând pe cei de la bază, de jos, au tras sirena imediat și i-au spus coboară și intră aici. A spus nu, nu, trebuie să văd, trebuie să supraveghez, să văd ce e”, ne mărturisește Lev Asaf, unchiul lui Iael Leibușor.

Tânăra, care avea grad de caporal, a fost ucisă în schimbul de focuri cu atacatorii. Iael Leibușor a apucat să dea alarma în comandamentul din Ashkelon al armatei israeliene. Sacrificiul fetei a produs multă tristețe printre rude dar și revoltă.

Unchiul tinerei caporal este profund dezamăgit de serviciile secrete israeliene, din cauza cărora nepoata lui și toți militarii au fost luați prin surprindere de teroriști.

Tanara de origine romana, printre primii militari israelieni ucisi de teroristii Hamas

„Ele stăteau într-un buncăr special care probabil a fost atacat și au fost ucise pentru că, îmi dau seama că a fost o neglijență totală de pază generală, o relaxare, o greșeală totală. Ele erau cele care supravegheau, ele se uitau pe ecran câte 24 de ore pe zi și dădeau informațiile necesare și notau orice”, precizează unchiul lui Iael.

Iael Leibușor s-a născut în familia unor cetățeni români de etnie evreiască, plecată în 1963 din Piatra Neamț și stabilită în Ashkelon, sudul Israelului. Lev Asaf ne spune că în casa verilor săi, unde au copilărit Iael și frații săi, se vorbea fluent limba română.  

„În primul rând, pentru familia noastră este un erou care a servit țara și, în afară de asta, avem în familie mulți piloți, mulți luptători, mulți tanchiști. Avem în armată foarte mulți comandanți și luptători de origine română care de-a lungul anilor s-au sacrificat pentru țara asta”, declară Lev Asaf.

Tânăra caporal Iael Leibușor a fost înmormântată zilele trecute, cu onoruri militare, conform adevărul.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cinste Ei ! O sa aiba grija conationalii Ei, ca sa se razbune! Problema este ca de ambele parti, mor oameni nevinovati! Dumnezeu sa aiba grija si de unii si de altii! Sa le dea minte si sa se ajunga la o intelegere! Asa cum Evreii au tara lor , trebuie si palestinienilor sa le faca loc, acolo, sa aiba si acestia , tara lor! La fel si Kurzilor, acest popor mare si raspandit in toate colturile lumii! Si Kurzii trebuie sa aiba tara lor! Marile puteri trebuie sa se stranga si sa se gandeasca , cum sa repare problemele care dau nastere la alte probleme si in special la razboaie!
3
1
Și Hitler a pierdut războiul tot din cauza romanilor care aparau flancul de nord la Stalingrad
1
0
ne mândrim:)
4
5
Romani de origine evreica nu evrei de origine romana
9
1
FOARTE BINE CE-A CAUTAT AGASI T
7
13

REPLICA


LOTO

6/49
3861614329
5/49
2842529181
joker
17411423166