Tânărul care TÂLHĂRISE un minor a mai comis și două FURTURI! A fost ARESTAT
Tânărul care TÂLHĂRISE un minor a mai comis și două FURTURI! A fost ARESTAT
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii constănțeni au continuat cercetările în cazul unui minor care a comis o tâlhărie. Astfel s-a aflat că tânărul se face vinovat și de alte fapte, motiv pentru care judecătorii au admis propunerea de arestare preventivă.
foto: arhivă
În urma comiterii unei infracțiuni de tâlhărie calificată, faptă comisă la data de 23 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au identificat un tânăr, în vârstă de 16 ani, Salim Selciuc, care ar fi smuls telefonul unui minor, de 15 ani, în timp ce acesta se afla pe o stradă, din municipiul Constanța. Astfel, la data de 5 februarie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a emis pe numele acestuia măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. În continuare, polițiștii Biroului Investigații Criminale, împreună cu polițiști din cadrul Secțiilor 1 și 3 Poliție, au extins cercetările în cauză, context în care au reținut în sarcina tânărului alte două infracțiuni de furt calificat (acesta a sustras două biciclete din scara blocului, pe 20 iulie 2018 și 13 august 2018) și o tentativă la infracțiunea de furt calificat, fapte comise în intervalul 20 iulie 2018-26 februarie 2019. La data de 19 martie a.c., polițiștii constănțeni l-au reținut pe bază de ordonanță, acesta fiind ulterior prezentat Judecătoriei Constanța, care a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile. Tânărul a fost introdus în C.R.A.P. al IPJ Constanța.
L.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News