REPLICA ONLINE CONSTANTA

24° Constanța Lun., 19 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6826
24° Constanța Luni, 19 August 2024 Anul XX Nr. 6826
 

Tanczos Barna: Bugetul pe 2024 - al extremelor

Tanczos Barna: Bugetul pe 2024 - al extremelor

Victor ROTARU 21 decembrie 2023 | 00:00 351

Senatorul UDMR Tanczos Barna a afirmat în plenul reunit al Parlamentului, că proiectul bugetului de stat pe 2024 este unul al "extremelor", acesta asigurând, pe de o parte, finanţarea investiţiilor, creşterilor de pensii şi salarii, dar, pe de altă parte, "duce mai departe asediul împotriva autorităţilor locale".

Tanczos Barna: Bugetul pe 2024 - al extremelorTanczos Barna

"Bugetul pe 2024 este un buget al extremelor, un buget care, pe de o parte, fără tăgadă, asigură un buget record pentru investiţii, pentru autostrăzi, de exemplu, un buget care asigură două majorări, practic, de pensii, în 2024, un buget care continuă programele lansate de miniştrii UDMR, un buget care alocă fonduri consistente pentru PNDL, de exemplu, şi un buget care acoperă majorările salariale pentru profesori. În acelaşi timp, însă, este - şi de aceea este un buget al extremelor - acest buget duce mai departe asediul împotriva autorităţilor locale", a arătat senatorul UDMR.

El a susţinut că există "un atac la adresa autorităţilor locale".

"Asistăm la un atac fără sfârşit la adresa autorităţilor locale. Au început măsurile prin Ordonanţa de Urgenţă 90, continuă aceste măsuri cu Ordonanţa 115. Au fost limitate cheltuielile autorităţilor publice locale, nu este respectată autonomia locală a autorităţilor publice locale, au fost limitate inclusiv angajările. Este o imixtiune dură în activitatea primăriilor, este de nepermis şi este fără precedent. Şi totul a culminat cu acea intervenţie din Ordonanţa 115 care le-au luat autorităţilor publice locale 12 miliarde de lei", a arătat Tanczos Barna.

Potrivit senatorului UDMR, acest buget "nu ar trebui să ducă ţara în situaţia anilor 2008 - 2009", când, în an electoral, s-a intrat într-o criză economică.

"Trebuie să evităm această situaţie", a subliniat senatorul UDMR, menţionând că anul viitor trebuie să fie în continuare "un an la creşterilor şi al susţinerii investiţiilor", potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
482515172434
5/49
12292611027
joker
251140103212