REPLICA ONLINE CONSTANTA

28.1° Constanța Mie., 31 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6807
28.1° Constanța Miercuri, 31 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6807
 

Tapangea va fi expropriată și pentru construcția pe care a ridicat-o pe strada Cișmelei

Tapangea va fi expropriată și pentru construcția pe care a ridicat-o pe strada Cișmelei

Replica API 23 iulie 2022 | 00:00 1967

Terenul intravilan situat pe strada Cișmelei, numărul 21A, ajunge, din nou, în atenția consilierilor locali, în ședința din 28 iulie. Imobilul a făcut subiectul unui adevărat scandal între investitorul Georgeta Tapangea, locuitorii din zonă și Primăria Constanța. Arborii au fost tăiați, iar în scurt timp a apărut un excavator, paleți cu materiale de construcții, dar și muncitorii. Ulterior, au fost puse și bazele unei construcții ce se dorește fi cu douăe taje. Primăria vrea să o exproprieze pe Tabangea. Deși, inițial s-a decis exproprierea cu suma de 170.740 lei, acum administrația locală vrea să-i dea bani și pe construcția ridicată ilegal.

Tapangea voia să ridice un spațiu comercial cu regimul de înălțime S+P+2E. Construcția a fost ridicată pe spațiu verde, pe un teren retrocedat de Radu Mazăre. În trecut, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac anunța că va face tot ce-i stă în putință pentru ajutorarea cetățenilor din zonă și pentru stoparea ridicării imobilului. În locul imobilului dorit de Georgeta Tapangea, Primăria Constanța dorește să realizeze o grădină publică. Din acest motiv, consilierii au aprobat, în urmă cu câteva luni, hotărârea privind exproprierea lui Tabangea, pentru teren, cu suma de 34.500 de euro.

Pe 28 iulie, proiectul ajunge din nou pe ordinea de zi, cu câteva modificări. Va primi bani și pentru construcție. Suma estimată de expropriator aferentă despăgubirii pentru teren de 230 mp și construcție P+2E, în curs de edificare, este de 34.500 euro, respectiv 16.940, 56 euro.

Rămâne de văzut dacă Tapangea va accepta, pentru că, deja, a deschis acțiune în instanță pentrua nularea primei hotărâri d eexpropriere.

Trotuarul a luat-o la vale

După ce lucrările au fost stopate de Primăria Constanța, iar consilierii au votat ca aici să fie edificată o grădină publică, proprietara terenului, Georgeta Tapangea, nu s-a lăsat și a deschis un proces în instanță.

Problema este că, între timp, din cauza săpăturilor, trotuarul începe să se surpe punând în pericol viața celor ce tranzitează zona.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
eu pe georgeta cu o pl in gura
1
0
Sa refaca trotuarul aceasta madam.
1
0
sa-si ia constructia de acolo
1
0
Geta si cu sora ei geamana Lala au inventat mu muul la Medgidia ! Serios !
0
0
Sa ma pis pe mortii ei de j*****a la puscarie cu ea si tot neamul ei
0
0
Bai replicanilor totul e legal pe strada cismelei,numai insistati cu prostiile de articole ca nu primiti nimic!
1
0
Ce daspagubire!Jeguri penale
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513