Tărâmul Magic al Crăciunului se mută în Ţara Piticilor: ce se pune la cale de data aceasta
Tărâmul Magic al Crăciunului se mută în Ţara Piticilor: ce se pune la cale de data aceasta
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn decembrie, Ţara Piticilor (Parcul Tăbăcărie) Tărâmul Magic al Crăciunului! Timp de o lună, parcul va fi, pentru al doilea an consecutiv, centru artistic, cultural şi spiritual activ al orașului, în cadrul Festivalului Iernii 2017, un spectaculos eveniment-concept special gândit pentru copii.
De pe 8 decembrie 2017 şi până pe 14 ianuarie 2018, Ţara Piticilor va redeveni Tărâmul Magic al Crăciunului, populat cu personaje din poveştile copilăriilor tuturor generaţiilor. Organizatorii le vor pune la dispoziţie Târgul de Crăciun, unde vor găsi o gamă extrem de variată de produse şi dulciuri specifice perioadei Sărbătorilor de Iarnă. De asemenea, cei mici şi cei mari trebuie să ştie că au fost amenajate deja 5 ateliere ale lui Moş Crăciun, iar azi, 5 decembrie, începe montarea unor butaforii de mari dimensiuni, care înfăţişează scene din basme.
La inaugurare, urmează să se reia scena de anul trecut, când primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a apăsat un huton care a dat tonul distracţiei!
“Vor fi surprize multe, un spectacol complex. În fiecare zi vor fi ateliere ale lui Moş Crăciun, spectacole pentru copii. Mulţumim Primăriei Constanţa care s-a ocupatd e data aceasta de asigurarea iluminatului de sărbători, prin firma care a câştigat licitaţia (Luxten – n.r.)”, a declarat Valentin Ispas, reprezentant al asociaţiei care pune în operă Tărâmul Magic al Crăciunului.
De menţionat că în cursul zilei de ieri reprezentanţi ai Primăriei Constanţa au verificat stadiul amenajărilor din parc.
A.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News