Tăriceanu, despre cursuri: Soluţia este reducerea programei, maximum 3 ore pe zi, în clase, cu 15 copii
Tăriceanu, despre cursuri: Soluţia este reducerea programei, maximum 3 ore pe zi, în clase, cu 15 copii
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, propune ca şcolile să fie închise, reorganizat procesul de învăţământ, iar redeschiderea unităţilor şcolare să aibă loc după alegerile locale.
Călin Popescu-Tăriceanu
"Am văzut orarele de la unele clase! Copiii au minimum 5 - 6 ore pe zi, deci se presupune că în tot acest timp vor sta cu masca pe faţă, fără să iasă în pauze, fără să se ridice de pe scaune! Este vreun adult care poate rezista la acest program? S-a transformat şcoala într-o instituţie de tortură? Revin şi arăt: soluţia este reducerea programei, maximum 3 ore pe zi în clase în serii de 15 copii. Haideţi să oprim închisoarea asta pentru copii şi să ne organizăm pentru redeschiderea şcolilor după alegerile locale!", a scris Tăriceanu marţi pe Facebook, potrivit Agerpres.
Tăriceanu susţine că şcoala a început "într-un haos cum nu a mai fost vreodată" şi că în aceste condiţii instituţiile de învăţământ se vor închide după alegerile locale din cauza creşterii numărului de infectaţi cu SARS-CoV-2.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News