Tăriceanu 'spulberă' proiectul PSD privind justificarea sumelor peste 1.000 de euro trimise în ţară
Tăriceanu 'spulberă' proiectul PSD privind justificarea sumelor peste 1.000 de euro trimise în ţară
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, joi, referitor la proiectul de lege depus la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) şi care prevede că orice sumă de bani mai mare de 1.000 de lei trimisă în România va trebui justificată prin documente, că iniţiativa îi aduce aminte de “spiritul miliţienesc” ce domnea în România, iar ALDE este împotriva acestui proiect.
“Nu văd justificarea. Sunt români care fac eforturi foarte mari. Milioane de români care au plecat în străinătate să lucreze, care îşi câştigă viaţa şi îşi obţin veniturile, care au dreptul să şi le gestioneze cum doresc, să le trimită în ţară la familii, să le depună la bănci, să îi investească. Nu ştiu de unde această atitudine care mie mi se pare vecină cu spiritul miliţienesc care domnea odată în România, nu ştiu dacă nu este tot un fel de reverberaţie a modului de gândire pe care unii din cei care funcţionează astăzi în sistem îl au şi iată că regăsim antenele trimise şi în tot felul de zone la care nu ne aşteptam. Pe scurt, suntem împotrivă, ca să fie clar”, a spus Tăriceanu, potrivit News.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News