Tatăl şi fiul care au urinat pe maşina de Poliţie au fost reţinuţi
Tatăl şi fiul care au urinat pe maşina de Poliţie au fost reţinuţi
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCei doi bărbaţi din comuna Independența, tată şi fiu, care au urinat pe mașina de poliţie, au fost reţinuţi și urmează să fie prezentați judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Ion şi Marius O., în vârstă de 29 şi 52 de ani, au fost depuși în Arestul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, urmând să fie duși cu propunere de arestare preventivă în fața judecătorilor. Cei doi sunt acuzați de loviri și alte violențe, tulburarea liniștii și ordinii publice și ultraj contra bunelor moravuri.
Reamintim că polițiștii din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar efectuează cercetări privind doi bărbați Ion O. și Marius O., de 29, respectiv 52 de ani, tată și fiu, din localitatea Independența, județul Constanța care, la data de 16 octombrie a.c., aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, au urinat pe autospeciala de poliție, parcată în fața Postului de Poliție Independența.
Șeful postului de poliție din localitatea Independența s-a sesizat asupra faptei, moment în care cei doi bărbați au devenit agresivi. La fața locului a intervenit incă un polițist din localitate, care, împreună cu șeful de post, i-au imobilizat, încătușat și condus la sediul secției de poliție.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News