Taxa pentru cimitir - până când trebuie să o achite constănțenii
Taxa pentru cimitir - până când trebuie să o achite constănțenii
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestServiciul Public de Impozite și Taxe Constanța informează cetățenii că termenul de achitare al taxei întreținere cimitire/loc de veci este data de 2 aprilie 2018.
Cuantumul taxei este de 5 lei/mp/an, iar pentru neachitarea la termen, începând cu ziua imediat următoare se vor calcula majorări de întârziere de 1% pe lună sau fracţie de lună, până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Menționăm că atât cetățenii care dețin contracte de concesiune pentru locuri înhumare cu termenul de valabilitate expirat, cât și cei care dețin contracte pe numele unor persoane decedate au obligativitatea efectuării demersurilor necesare în vederea actualizării acestora.
În acest sens, persoanele în cauză sunt îndrumate să se adreseze Serviciului Gestionare Cimitire, Direcția Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, cu sediul în str. Bărăganului nr. 2-4.
C.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News