REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.1° Constanța Dum., 21 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6797
30.1° Constanța Duminică, 21 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6797
 

Taximetriştii protestează în Piaţa Constituţiei

Taximetriştii protestează în Piaţa Constituţiei

Andreea CONDURACHE 26 februarie 2024 | 08:59 501

Taximetriştii, membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi, (ANPOTRT), protestează luni în Piaţa Constituţiei, solicitând emiterea, în regim de urgenţă, a unei Ordonanţe de modificare a legii 204/2019(OG49/2019), pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto.

Taximetristii protesteaza in Piata Constitutiei

Luni, protestul se va desfăşura între orele 7:00-9:00 şi vor participa peste 600 de taxiuri, atât din Bucureşti, cât şi din ţară.

Conform unui comunicat al Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, acţiunea are ca scop atragerea atenţiei Guvernului României, privind multiplele solicitări depuse în ultimele şapte luni, în încercarea de a modifica Legea 204/2019(OG49/2019), care reglementează transportul alternativ.

Principalele revendicări ale taximetriştilor vizează: limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calităţii vieţii şi aerului, aglomerării traficului şi poluarea din marile oraşe, cât şi asigurarea unei predictibilităţi economice pe acest segment de piaţă; eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere şi ridicarea pragului de autorizare la vechimea maşinii la 5 ani prima autorizare, maximum 10 ani; interzicerea colantării, sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la r lame, pe autoturismele arondate la platformele digitale şi aplicarea de ecusoane pe portierele spate care să conţină datele de identificare ale operatorului; eliminarea "tarifului dinamic" potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenţei cu privire la practicile înşelătoare; respectarea Art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor şi comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu Suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate.

"Precizăm de la început că acest protest nu este organizat pentru a pune presiune pe factorii decizionali, avem încrederea şi argumentele că propunerile noastre de modificare a
legislaţiei, în speţă OG49/2019 (Legea 204/2019), se vor concretiza într-o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea acesteia. Guvernul este obligat să asigure, prin politicile aplicate, un climat concurenţial corect pentru toţi jucătorii de pe aceeaşi piaţă. Este evident faptul că OG49/2019 are nevoie de ajustări tocmai pentru a asigura acest aspect. Având în vedere aceste aspecte solicităm Primului Ministru, Domnul Marcel Ciolacu, o întâlnire de urgenţă, aşa cum public şi-a exprimat disponibilitatea", au declarat reprezentanţii ANPOTRT.

Sursa citată precizează că a fost emis un Protocol de către Primăria Municipiului Bucureşti pentru organizarea şi desfăşurarea adunării publice în zilele de 26, 27 şi 28 februarie 2024, potrivit căruia protestul va avea loc în Piaţa Constituţiei, parcarea publică, cu afluirea participanţilor între orele 7:00-9:00, şi cu participarea a maximum 800 de autovehicule inscripţionate TAXI. Pentru data de 27 şi 28, protestul a fost aprobat în aceeaşi locaţie, cu participarea a maximum 1.800 de autovehicule inscripţionate TAXI, conform agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ce vretzi defapt voi ma,legi cu caracter limitativ care sa puna piedica concurentzei,ei uite ca intro economie de piatza asha ceva nu se poate,ori va adaptatzi la cererea pietzei ori afara din circuitul asta caci nu o sa va duca nimeni dorul.
1
0
Pe fază.Au stat ei și s au gândit că ar fi bine nu numai să scoată bolt și uber de pe strasse ci și alți ciudați ce vor să se apuce de taximetrie să nu poată intra în horă.Să nu polueze zic ei,cei mai mari protectori ai mediului.Si mai de bază.Si ar dori să rămână doar ei,actualii.Cum ar veni să împartă doar ei jecmaneala clientului neatent,baza câștigurilor lor.Stie toată lumea că taximetriștii reprezintă un tip anume de individ,dacă ne luăm după Darwin.Si tipul ăsta de individ și ar dori un monopol în domeniul lor ce i pe ducă.Ducă se.
4
0
Uite la puturoși,vor să i copieze pe camionagii.Doar că puturoșii s copiile proaste ale transportistilor,adică e veriga de doi bani fără de care lanțul poate funcționa,poate chiar mai bine.Eu zic să faceți grevă un an sau chiar trei fără oprire,să vedem ca la un studiu pe maimuțe ce efect are lipsa voastră din peisaj.Sa vedem dacă observă cineva că nu s taxiuri.Salutari și întrați în grevă fără întârziere,să nu pierdeți timp prețios.
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712