REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Mar., 23 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6799
24.4° Constanța Marți, 23 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6799
 

Tenis: Djokovic are încă probleme la cot înaintea debutului la turneul de la Banja Luka

Tenis: Djokovic are încă probleme la cot înaintea debutului la turneul de la Banja Luka

A.F. 19 aprilie 2023 | 00:00 283

Tenismanul Novak Djokovic, nr. 1 mondial, acuză în continuare probleme la cot înaintea debutului său la turneul Srpska Open, de la Banja Luka, un turneu cu premii de 562.815 euro, transmite Reuters.

Tenis: Djokovic are inca probleme la cot inaintea debutului la turneul de la Banja Luka Novak Djokovic

Djokovic a fost eliminat săptămâna trecută în optimile turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo de italianul Lorenzo Musetti, după un meci în care campionul sârb şi-a pierdut de opt ori serviciul, citează Agerpres.

''Cotul meu nu este încă în forma ideală, dar este destul de bine înaintea primului meu meci (la Banja Luka). Unul dintre lucrurile bune în tenis este că ai o oportunitate nouă pentru a-ţi arăta valoarea în fiecare săptămână şi să faci un pas înainte. Acum întorc o pagină nouă. Fireşte nu am fost mulţumit de rezultatul de la Monte Carlo. Dar de când am venit aici, m-am simţit binevenit la Banja Luka, cu multă energie şi emoţii pozitive'', a spus Djokovic.

Calificat direct în turul doi, sârbul va juca miercuri contra francezului Luca Van Assche, 18 ani, care l-a învins în primul tur pe elveţianul Stanislas Wawrinka, triplu campion de Grand Slam, cu 1-6, 7-6 (4), 6-4.

''Nu ştiu prea multe despre jucătorul francez. Am crezut că Wawrinka va câştiga meciul. L-am văzut pe Van Assche jucând, dar nu pentru mult timp. El este un adevărat luptător, rapid, e greu să treci de el. Nimeni nu trebuie subestimat'', a adăugat câştigătorul a 22 de Grand Slam-uri.

Van Assche, 87 ATP, a spus că va fi un privilegiu să joace contra sârbului: ''Novak este un campion adevărat. Nu doar în tenis, ci în sport în general. Va fi un meci incredibil. Ştiu că va trebui să dau totul pentru a învinge''.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699