REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.1° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
27.1° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Tenis: Djokovic l-a acuzat pe Norrie de conduită nesportivă

Tenis: Djokovic l-a acuzat pe Norrie de conduită nesportivă

A.F. 18 mai 2023 | 00:00 463

Sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial al tenisului masculin, l-a acuzat pe britanicul Cameron Norrie, după meciul care i-a opus marţi, de conduită nesportivă în timpul partidei din optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, informează DPA.

Tenis: Djokovic l-a acuzat pe Norrie de conduita nesportivaNovak Djokovic

Norrie, numărul 13 mondial, l-a lovit pe Djokovic cu un smash, aparent fără intenţie, în setul secund, la 2-1 pentru sârb, care a răspuns cu o privire extrem de dură.

Vorbind cu ziariştii după meciul pe care l-a câştigat cu 6-3, 6-4, Djokovic a fost mai puţin deranjat de acel incident cât de comportamentul general al lui Norrie, inclusiv de faptul că acesta a cerut un timeout medical înainte de ultimul ghem.

"Am văzut reluarea când m-a lovit. Poate aţi putea spune că nu m-a lovit intenţionat. Nu ştiu dacă m-a văzut. Vreau să spun, (cu vederea periferică) poţi oricând să vezi unde este poziţionat jucătorul pe teren. Mingea a fost foarte lentă şi foarte aproape de fileu. M-am întors doar pentru că punctul era terminat pentru mine", a declarat sârbul, care a câştigat de şase ori turneul de la Roma, citează Agerpres.

"Nu a fost, poate, atât de mult despre asta, dar a fost o combinaţie de lucruri. De la bun început, a făcut toate lucrurile care erau permise. Are voie să ia un timeout medical. Are voie să lovească un jucător. Are voie să spună 'hai' în faţă mai mult sau mai puţin la fiecare punct. Acestea sunt lucruri despre care noi, jucătorii, ştim în vestiar că nu sunt fair play, nu ne comportăm aşa. M-am înţeles foarte bine cu Cameron în toţi aceşti ani de când e în circuit. Ne-am antrenat împreună. Este un tip foarte drăguţ în afara terenului, aşa că nu înţeleg genul acesta de atitudine pe teren, să fiu sincer", a adăugat Djokovic.

"El a aprins focul şi eu am răspuns. Nu voi permite cuiva să mă trateze astfel. Voi răspunde. Ce se întâmplă pe teren, rămâne pe teren şi mergem mai departe", a mai spus sârbul.

Djokovic, care luni va ceda primul loc în ierarhia mondială spaniolului Carlos Alcaraz, va juca în sferturi de finală la Roma cu danezul Holger Rune.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699