Tenis: Jaqueline Cristian, victorie spectaculoasă contra Barborei Krejcikova, în turul al doilea la Madrid
Tenis: Jaqueline Cristian, victorie spectaculoasă contra Barborei Krejcikova, în turul al doilea la Madrid
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestJucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro, vineri, după o victorie spectaculoasă în faţa cehoaicei Barbora Krejcikova, cu 2-6, 6-0, 6-2.
Jaqueline Cristian (25 ani, 73 WTA), venită din calificări, s-a impus în faţa campioanei din 2021 de la Roland Garros după două ore şi 6 minute de joc.
Krejcikova (28 ani, 27 WTA) a dominat primul set, câştigat cu 6-2, dar apoi românca a făcut un set secund perfect, câştigând la zero, deşi adversara i-a oferit totuşi o replică destul de bună. Jaqueline Cristian şi-a continuat evoluţia excelentă şi în setul decisiv, adjudecat cu 6-2, după cinci ghemuri consecutive.
Singurul lor meci anterior a fost câştigat de Krejcikova, cu 6-1, 7-5, în ianuarie 2022, în optimi la Sydney.
Românca şi-a asigurat un cec de 51.665 de euro şi 95 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe câştigătoarea dintre americanca Danielle Collins şi sârboaica Olga Danilovic, scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News