Termen scadent pentru plata taxei hoteliere
Termen scadent pentru plata taxei hoteliere
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestServiciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa aduce la cunoştinţa contribuabililor că taxa hotelieră se încasează de persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, odată cu luarea în evidenţă a persoanelor cazate şi se virează lunar la bugetul local, până la data de 10 a lunii în curs pentru luna precedentă. Pentru unităţile de cazare amplasate în Constanţa şi Sat Vacanţă, taxa hotelieră se calculează prin aplicarea cotei de 1% la valoarea totală a cazării, respectiv pentru întreaga perioadă de şedere, iar pentru cele situate în staţiunea Mamaia, prin aplicarea cotei de 1% la tariful de cazare datorat pentru o singură noapte, indiferent de perioada reală de cazare. Constituie contravenţii următoarele fapte: depunerea peste termen a declaraţiilor-decont privind sumele încasate reprezentând taxa hotelieră; nedepunerea declaraţiilor-decont privind sumele încasate reprezentând taxa hotelieră; nereţinerea, potrivit legii, de către plătitorii obligaţiei fiscale, a taxei hoteliere; reţinerea şi nevărsarea în totalitate, de către plătitorii obligaţiei fiscale a taxei hoteliere. Formularul tipizat "Declaraţie decont privind sumele încasate reprezentând taxa hotelieră" poate fi descărcat şi de pe site-ul instituţiei www.spit-ct.ro, secţiunea "Persoane Juridice" - "Documente declarare" - "Taxa hotelieră".
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News