REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Thailanda legalizează căsătoriile homosexuale

Thailanda legalizează căsătoriile homosexuale

Deria ISLEAM 20 iunie 2024 | 00:00 324

Thailanda a legalizat marţi căsătoriile homosexuale, transmite AFP; agenţia remarcă faptul că măsura este prima în acest sens din sud-estul Asiei.

Thailanda legalizeaza casatoriile homosexuale

Votul în Senatul de la Bangkok - 130 pentru, 4 împotrivă, 18 abţineri - a fost salutat ca o "victorie" de comunitatea LGBT+ a minorităţilor sexuale (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali şi altele). Deputaţii aprobaseră noua lege încă din martie, de asemenea cu o majoritate largă, iar decizia senatorilor nu a constituit o surpriză. Textul va fi prezentat regelui Maha Vajiralongkorn pentru publicarea în gazeta regală, demers prin care are loc promulgarea. Noua lege urmăreşte înlocuirea unor termeni cum ar fi "bărbaţi", "femei", "soţi" sau "soţii" cu unii de gen nedefinit, cum ar fi "persoane" sau "parteneri de căsătorie". Activiştii critică însă lipsa recunoaşterii persoanelor transsexuale sau non-binare, care nu îşi pot modifica sexul în actele de identitate. "Astăzi, iubirea a câştigat împotriva prejudecăţilor", a reacţionat activistul Plaifah Kyoka Shodladd, care a contribuit la redactarea legii respective. Un alt coautor, Andisorn Juntrasook, care a participat în calitate de expert, a declarat: "Facem asta pentru toată lumea. Dacă societatea acordă drepturi fiecăruia, este o societate unde se poate trăi". Înainte de vot, deputatul Tunyawaj Kamolwongwat din partidul pro-democraţie Mişcarea Înainte a salutat "o victorie pentru popor" prin care revine "zâmbetul" după o perioadă agitată politic. Manifestările de bucurie în Senat au fost reţinute, însă mai târziu în cursul zilei erau anunţate festivităţi în centrul capitalei şi la sediul guvernului. Consensul în favoarea căsătoriilor homosexuale este neobişnuit, apreciază AFP, observând că Thailanda este divizată între conservatorii care susţin armata şi pe rege, respectiv opoziţia progresistă preferată de generaţiile tinere.

Procesul legislativ, care de obicei este complicat în Thailanda, a fost simplificat după ce funcţia de prim-ministru a fost ocupată anul trecut de Srettha Thavisin, primul civil ajuns la conducerea guvernului de la Bangkok după lovitura de stat militară din 2014. Tentativele anterioare de legiferare a căsătoriilor homosexuale eșuaseră în ultimii ani, în contextul instabilității politice cronice, marcate de puciuri şi proteste populare. Comunitatea LGBT+ este foarte vizibilă în Thailanda, regatul fiind celebru pentru toleranţa care atrage turişti homosexuali din ţările vecine, mai conservatoare. Olanda a fost prima ţară care a legalizat căsătoriile homosexuale, în 2001; ulterior, circa 30 de state au urmat acest exemplu, însă în Asia pasul a fost făcut doar de Taiwan şi Nepal, reamintește AFP. Agenţia observă însă că, în ciuda unităţii afişate în Senat, în Thailanda persistă incertitudinile. La Curtea Constituţională sunt în curs proceduri împotriva lui Srettha şi a partidului Mişcarea Înainte, principalii susţinători politici ai căsătoriilor pentru toate genurile. Formaţiunea ar putea fi dizolvată, iar liderilor săi li s-ar putea interzice implicarea în politică timp de mai mulţi ani, deoarece în campania electorală din 2023 au promis modificarea legii privind lezmajestatea.

Apărătorii drepturilor omului consideră că a concretiza astfel de interdicţii ar însemna un regres al democraţiei, conform agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510