REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.2° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
27.2° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Thomas Matthew Crooks, cel care a încercat să-l asasineze pe Donald Trump, avea explozibili în mașină și în locuința sa

Thomas Matthew Crooks, cel care a încercat să-l asasineze pe Donald Trump, avea explozibili în mașină și în locuința sa

Virgil STOIAN 14 iulie 2024 | 19:46 1618

Atentatorul de la mitingul fostului președinte american Donald Trump avea materiale explozive în mașină și în reședința sa, relatează CNN, care citează surse apropiate instituțiilor de aplicare a legii din SUA.

Thomas Matthew Crooks, cel care a incercat sa-l asasineze pe Donald Trump, avea explozibili in masina si in locuinta sa

FBI l-a identificat pe atacator drept Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, din Bethel Park, Pennsylvania.

Autoritățile spun că acesta a tras mai multe focuri de armă de pe acoperișul unei clădiri spre tribuna unde Donald Trump își ținea discursul. Clădirea pe care se afla Crooks era la limita locului de desfășurare a mitingului, dar în afara zonei alocate pentru participanți.

Crooks a fost ucis de agenții Secret Service după ce a apucat să împuște mortal un participant la miting și să rănească grav alte două persoane. După ce Crooks a deschis focul, agenții Secret Service l-au scos de pe scenă pe Donald Trump, acesta având urme de sânge pe față și în zona urechii drepte.

Potrivit unor surse din cadrul forțelor de ordine, investigatorii au folosit arma cu care Crooks a tras pentru a stabili identitatea atacatorului, întrucât acesta nu avea asupra sa niciun act de identitate, notează CNN.

Arma folosită de Crooks era din categoria puștilor automate (AR), potrivit unei persoane la curent cu ancheta.

CNN mai scrie că Thomas Matthew Crooks a fost observat în afara spațiului mitingului de către forțele de ordine locale, care au sesizat că acesta s-ar fi comportat  suspect în apropierea detectoarelor de metale.

Potrivit CNN, autoritățile au cerut prin radio ofițerilor de poliție desfășurați la fața locului să îl aibă în atenție pe suspect, iar informația a fost transmisă și către Secret Service.

Ulterior, martori din apropierea mitingului au alertat, la rândul lor, forțele de ordine în legătură cu prezența unui bărbat înarmat pe un acoperiș, însă acest lucru nu a împiedicat desfășurarea ulterioară a evenimentelor.

Suspectul din tentativa de asasinat la adresa lui Trump, un fost licean care a absolvit în 2022 și a fost premiat pentru aptitudinile la matematică

FBI l-a identificat pe Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, din Bethel Park, Pennsylvania, ca fiind suspectul ucis de Secret Service după ce a deschis focul la un miting al lui Donald Trump desfășurat în Butler, sâmbătă, 13 iulie.

Trump a fost rănit ușor după ce un proiectil i-a atins vârful urechii drepte.

Evidențele electorale din Pennsylvania arată că Thomas Matthew Crooks era votant republican înregistrat. El ar fi urmat să voteze pentru prima dată la un scrutin prezidențial anul acesta, pe 5 noiembrie.

Crooks locuia la o distanță de aproximativ o oră de mers cu mașina de locul în care a avut loc atacul său. Presa americană a aflat că, pe când avea 17 ani, Crooks a făcut o donație de 15 dolari către un comitet ce strânge bani pentru politicienii democrați. Informația apare într-un dosar al Comisiei Electorale Federale din 2021.

Jurnaliștii de peste Ocean au aflat, de asemenea, că atentatorul din Butler a absolvit în 2022 liceul în Bethel Park și că a primit un premiu de 500 de dolari de la Inițiativa Națională pentru Matematică și Știință.

O înregistrare video de la ceremonia de absolvire din 2022, citată de New York Times, îl arată pe Crooks primind diploma de liceu în aplauzele audienței.

În imagini, Crooks poartă ochelari, o robă neagră de absolvire și pozează alături de un oficial al liceului.

Matthew Crooks, tatăl lui Thomas Matthew Crooks, un bărbat în vârstă de 53 de ani, a declarat pentru CNN că încearcă să-și dea seama ce s-a întâmplat și că va aștepta să fie chestionat de anchetatori, înainte de a vorbi despre fiul său, potrivit antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Avea un k*t.. plantate la percheziție..cum mai nou se poarta și pe la Romania
0
0
tara tuturor ...posibilitatilor!
2
0

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016