Ce se întâmplă la Casa de Cultură din Constanţa? După clubul de manele, un alt club „DUDUIE“!
Ce se întâmplă la Casa de Cultură din Constanţa? După clubul de manele, un alt club „DUDUIE“!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin Pinterest„E un COŞMAR!“ Oamenii reclamă că nu pot dormi din cauza muzicii
„E un COŞMAR!“ Oamenii reclamă că nu pot dormi din cauza muzicii
FOTO de arhiva
Constănțenii care locuiesc în zona Casei de Cultură din municipiul Constanța sunt revoltați. Aceștia reclamă că, de două nopți, mai precis din noaptea de vineri spre sâmbătă, 19 spre 20 ianuarie a.c., nu mai au liniște nopțile din cauza muzicii care răsună, în toată zona, de la etajul I al Casei de Cultură.
„De două nopți se aude muzica, cu bas puternic, din sala unde era Bingo înainte. Noaptea asta (sâmbătă spre duminică, 20 spre 21 ianuarie a.c.) nici nu am putut dormi, încă și acum, la 9 dimineață, când vă scriu dvs., se mai aude muzica. Am sunat și la Poliție, a venit un echipaj și a constatat că doi tineri au închiriat sala, ca să promoveze un DJ. Polițiștii au spus că trebuie să depunem reclamație scrisă, pentru că altfel nu îi pot opri. Și vom face reclamație scrisă, de luni, pentru că nu se poate dormi.
E un coșmar! Ne bubuie basul în urechi de două nopți. Eu locuiesc vizavi de Casa de Cultură, iar sala este la etaj, are geamuri imense și nu este antifonată, așa cum ar trebui, având în vedere că este muzică de club. Abia au terminat cu clubul de maneliști, acum au început cu nebunia asta. Măcar clubul de maneliști era la subsol, nu se auzea muzica, „polua” doar prin imagine.
Poate se sesizează cineva să închidă clubul acesta deschis ilegal, pentru că dă direct în bulevard, nu au încăperea antifonată, sau măcar să îi oblige să dea muzica mai încet. În noaptea de vineri spre sâmbătă a fost cum a fost – cică a fost doar o repetiție, mi-au spus cei de la Casa de Cultură, dar azi noapte a fost deschiderea sau concertul sau ce a fost”, ne-a reclamat un constănțean care locuiește în imediata apropiere a Casei de Cultură Constanța.
Directorul Gheorghe Ungureanu: „Vom lua măsuri!”
Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură Constanța a declarat pentru „Replica de Constanța” că, într-adevăr, a închiriat spațiul de la etajul I al imobilului de pe Bulevardul Alexandru Lăpușneanu unor tineri care organizează petreceri cu muzică electronică, iar pentru că a primit numeroase sesizări de la locuitorii din zonă, va lua măsuri pentru a înlătura cauzele nemulțumirii vecinilor săi.
„Am închiriat spațiul, avem nevoie de finanțe pentru supraviețuirea Casei de Cultură Constanța. Deocamdată ne-am înțeles doar pentru a vedea cum merge treaba. Dar este evident că muzica se aude foarte tare. Au venit și cei de la Poliție, au văzut că nici nu era volumul dat la maximum, era puțin peste jumătate.
Sala respectivă nu este antifonată, nici nu am avea cum să o antifonăm, pentru că are geamurile foarte mari, ar fi degeaba. Vom lua măsuri pentru a nu se mai întâmpla. Avem nevoie de bani, avem taxe și impozite la stat, iar închirierea spațiului este o variantă pentru a strânge banii respectivi. Dar nici nu putem să deranjăm locatarii din zonă. Vom lua măsuri pentru a nu mai fi probleme”, ne-a precizat Gheorghe Ungureanu.
Florentina BOZÎNTAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News