CONTROALE și ABATERI PENALE la CAR-ul din Constanța: PENSIONARI PĂCĂLIȚI cu DOBÂNZI ASCUNSE!
CONTROALE și ABATERI PENALE la CAR-ul din Constanța: PENSIONARI PĂCĂLIȚI cu DOBÂNZI ASCUNSE!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn urma desfășurării unei acțiuni de control la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Municipiul Constanța, initiate în cursului lunii mai în urma primirii unei reclamații, au fost constatate următoarele abateri de la prevederile legale privind protecția consumatorilor:
Nefurnizarea în cadrul contractelor de împrumut a informațiilor precontractuale prin intermediul formularului "Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevăzut în anexa nr. 2. la O.U.G. nr. 50/2010, cu încălcarea prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 50/2010.
Nefurnizarea în cadrul contractelor de împrumut a informațiilor precontractuale prevăzute de prevederile art. 14, alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010.
Nefurnizarea unui exemplar original al contractului de împrumut la momentul semnării contractului, cu încălcarea prevederile art. 34 din O.U.G. nr. 50/2010.
Perceperea în cadrul contractelor de împrumut a unui cost intitulat „tipizate”, cu încălcarea prevederilor art. 36, alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010.
Prin modalitatea de calcul a anuității (ratei lunare) în cadrul contractelor de împrumut nu sunt respectate prevederile art. 38, alin. (11) din O.U.G. nr. 50/2010.
În cadrul contractelor nu sunt specificate în mod clar și concis informațiile prevăzute de prevederile art. 46, alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010.
Practici comerciale incorecte interzise prin prevederile Legii nr. 363/2007, prin perceperea unor dobânzi mai mari decât cele care au fost aduse la cunoștința consumatorilor și prin perceperea cuantumului dobânzii în avans, integral din suma imprumutată, și a diferenței de fond de cotizare integral din suma împrumutată, în cazul în care este solicitat un împrumut mai mare decât limita fondului de cotizare, sume de bani pentru care se calcula și percepea dobândă fără a fi puse la dispoziția consumatorilor.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 363/2007 s-a propus încetarea practicilor comerciale incorecte constatat și s-a dispus restituirea sumelor de bani percepute în plus aferente contractelor de împrumut în derulare și în vigoare începând cu data de 01.01.2020.
În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 au fost dispuse sancțiunile contravenționale complementare de reparare a deficienţelor constatate prin procesul verbal, aducerea contractelor în conformitate cu prevederile legale și restituirea sumelor încasate fără temei legal.
Numărul de consumatori afectați de abaterile de la prevederile legale este estimat la cel puțin 3748.
Privind diferite aspecte sesizate ce ţin de organizarea statutară a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Constanța vor fi sesizate instituţiile competente.
D.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News