Valentin IONESCU, din dosarul Retrocedărilor, PIERDE terenul din MOGOȘOAIA
Valentin IONESCU, din dosarul Retrocedărilor, PIERDE terenul din MOGOȘOAIA
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestValentin Gheorghe Ionescu este unul dintre personajele principale aflate în spatele retrocedărilor ilegale din Mamaia și Constanța, în mandatul lui Radu Mazăre. Se pare că blestemele au început să-l ajungă din urmă pe afaceristul care a acaparat hectare întregi de terenuri de pe litoral. În afară de acțiunea formulată de Primăria Constanța pentru recuperarea prejudiciului creat în dosarul Retrocedărilor, Ionescu este urmărit și de executori. Pentru că nu și-a achitat un credit obținut în 2008, în vederea achiziționării unui teren de 10.000 mp din Mogoșoaia, Ionescu este, acum, executat silit. Executorii au scos la licitație imobilul cu pricina, licitația fiind programată pentru 28 iulie.
Executorii din București organizație o licitație publică în vederea vânzării unui teren în suprafață de aproximativ 10.000 mp din din Mogoșoaia, județul Ilfov , proprietatea lui Ionescu, dar și a fostei sale soții. Imobilul a fost scos la licitație de o bancă, în vederea recuperarea sumei de aproximativ 1 milion de euro reprezentând rest debit.
Valentin Gheorghe Ionescu, sursa foto: riseproject
Valentin Gheorghe Ionescu și fosta lui soție au obținut creditul în anul 2008. Au fost împrumutați cu suma de 900.000 euro. Cu banii, au cumpărat terenul din Mogoșoaia, imobilul fiind ipotecat în favoarea băncii și constituia garanție ipotecară de prim rang pentru creditul de 900.000 euro acordat prin convenția de credit. În 2010, părțile au semnat un actu adițional prin care li s-a acordat o perioadă de grație cuprinsă între 14.05.2010 și 16.04.2012, timp în care a fost suspendată plata debitului principal, a comisionului de risc și a dobânzii, urmând ca acestea să fie redistribuite.
Pentru că a fost încarcerat, fiind condamnat în dosarul Retrocedărilor, ratele nu au mai fost plătite, acumulând datorii de peste 200.000 de euro, fapt pentru care banca a început, anul trecut, procedurile de executare silită.
Așa se face că astăzi s-a ajuns la scoaterea la licitație a terenului de 10.000 mp din Mogoșoaia. Pe 28 iulie are loc licitația, la București, prețul de pornire al imobilului fiind de 2.453.243, 25 lei. Valoarea totală a terenului este de imobilului 3.270.991 lei. Între timp, Ionescu speră să scape de executare.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News