REPLICA ONLINE CONSTANTA

28° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
28° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Tîlvăr: Nu există acum un orizont de timp pentru compensarea României pentru donarea sistemului Patriot Ucrainei

Tîlvăr: Nu există acum un orizont de timp pentru compensarea României pentru donarea sistemului Patriot Ucrainei

Virgil STOIAN 11 iulie 2024 | 20:42 419

Ministrul apărării român, Angel Tîlvăr, a participat la primele discuţii privind compensarea României pentru sistemul Patriot donat Ucrainei şi a declarat joi, la Washington, că nu există în prezent un orizont de timp pentru primirea de către ţara noastră a unui sistem similar sau a unuia alternativ.

Tilvar: Nu exista acum un orizont de timp pentru compensarea Romaniei pentru donarea sistemului Patriot UcraineiAngel Tîlvăr

"Au fost discuţii şi alaltăieri (marţi - n.r.) şi ieri (miercuri - n.r.) dimineaţă. Alaltăieri am participat şi eu şi am condus prima discuţie care urma să creeze şi calendarul negocierilor şi principalele elemente de referinţă. În ceea ce priveşte orizontul de timp nu pot să vă dau elemente concrete acum, pentru că nu s-a ajuns la acest moment la această etapă a discuţiei", a declarat Tîlvăr într-un briefing pentru jurnaliştii români.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de la sediul NATO, că "dorinţa noastră este să primim un alt sistem Patriot la schimb, sigur, nu mâine, dar într-un viitor relativ apropiat, dar pentru a compensa absenţa sistemului pe care îl dăm acum, cred că vom reuşi să obţinem şi sisteme care vor fi livrate mai repede şi vor asigura o mai bună supraveghere a spaţiului aerian naţional".

Întrebat dacă este posibil ca România să primească mai devreme un alt sistem defensiv antiaerian, Tîlvăr a părut să confirme, folosind expresia "acoperirea nevoilor pe care Armata României le are, în situaţia în care am cedat acest sistem".

Întrebat dacă se ştie în prezent când va trimite România sistemul Patriot Ucrainei, ministrul apărării a răspuns: "nu am această dată, pentru că această dată în momentul de faţă nu există", potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ai inceput sa vorbesti adevarul, din cauza insolatiei! la sfintul asteapta!
2
0
Astia isi bat joc de noi marionete bravo unngurilor
4
0
Marionete tradatoare de tara. Atat.
6
1

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510