Tineri drogați la o petrecere: 16 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Tineri drogați la o petrecere: 16 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPotrivit presei locale, în restaurant se aflau 70 de persoane iar 16 dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba despre tineri cu vârste cuprinse între 22 și 25 de ani care ar fi consumat droguri și s-au intoxicat. O parte dintre tineri au venit singuri la spital, ceilalți au fost luați cu ambulanța din local. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a vedea ce s-a întâmplat acolo.
„La data de 21 ianuarie a.c., în jurul orei 20:20, Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că, în incinta unui restaurant din municipiu, mai multe persoane acuză stări de rău. Din primele verificări efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că, în incinta restaurantului se desfăşura o petrecere la care erau prezente un număr de aproximativ 70 de persoane, iar la un moment dat, unele dintre acestea au acuzat stări de rău”, transmite, sâmbătă seară, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea.
ISU Vâlcea precizează că la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje SMURD şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, care au constatat că mai multe persoane acuză cefalee, stări de vomă şi dureri abdominale, potrivit realitatea.net
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News