REPLICA ONLINE CONSTANTA

23° Constanța Mie., 24 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6800
23° Constanța Miercuri, 24 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6800
 

Tinerii fermieri pot primi un ajutor nerambursabil de instalare în valoare de 70.000 de euro pe proiect

Tinerii fermieri pot primi un ajutor nerambursabil de instalare în valoare de 70.000 de euro pe proiect

Ana Maria LIPAN 9 iunie 2023 | 00:00 241

Tinerii fermieri pot primi un ajutor nerambursabil de instalare în valoare de 70.000 de euro pe proiect, fondurile urmând să fie alocate sub formă de sumă forfetară în două tranşe.

Tinerii fermieri pot primi un ajutor nerambursabil de instalare in valoare de 70.000 de euro pe proiect

"Sprijinul, acordat în baza unui plan de afaceri, prin intermediul acestei intervenţii este 100% nerambursabil, în valoare de 70.000 de euro/ proiect. Fondurile se acordă sub formă de sumă forfetară în două tranşe (75% din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului se va acorda în funcţie de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăşi trei ani sau cinci ani pentru sectorul pomicol şi struguri de masă, de la semnarea Contractului de finanţare)", precizează, joi, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

În vederea pregătirii sesiunii de primire a proiectelor din acest an, instituţia a publicat, în consultare publică, Ghidul solicitantului pentru intervenţia DR-30 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, finanţată prin Planul Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 - 2027 (PS PAC 2027). Documentul poate fi consultat pe pagina oficială de internet a Agenţiei, www.afir.info, la secţiunea Comunicare >> Dezbatere publică.

"Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului aferent sprijinului pentru tinerii fermieri, publicat de AFIR, include cele mai relevante observaţii formulate de către experţii AFIR, de la nivel central dar şi de la nivel regional şi judeţean. De asemenea, Ghidul a fost analizat şi consolidat în urma dezbaterilor de la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Dorim să oferim solicitanţilor de fonduri europene nerambursabile instrumente suple, clare, pentru a facilita accesarea fondurilor europene. Timp de 30 de zile, aşteptăm observaţiile publicului, urmând ca acestea să fie analizate şi, după caz, incluse în versiunea finală a Ghidului solicitantului" a declarat directorul general AFIR, George Chiriţă.

Perioada de consultare publică este de 30 zile calendaristice de la data publicării pe site, respectiv 7 iunie 2023, precizează agerpres.ro. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699