Titi Cenușă, fostul arhitect al județului, a prins un contract la Primăria Oltina
Titi Cenușă, fostul arhitect al județului, a prins un contract la Primăria Oltina
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestFostul arhitect al județului, Titi Cenușă, a obținut încă un contract cu statul, fiind vorba de această dată de realizarea unor servicii de urbanism pentru Primăria Oltina, contra valorii estimate de 36.000 de lei.
Titi Cenușă, fostul arhitect-șef al județului Constanța, a devenit afacerist de când a ieșit din Consiliul Județean, bifând o sumedenie de contracte cu statul. Acesta a mai împușcat un contract, ce se ridică la suma de 36.000 de lei, pentru realizarea documentațiilor de urbanism, ofertantul fiind Primăria Oltina.
În trecut, colaboratorul lui Nicușor Constantinescu, a mai lucrat cu primăriile din Fântânele, Ion Corvin și Amzacea, încasând în cazul primelor două contracte nu mai puțin de 70.000 de lei.
Titi Cenușă a activat timp de aproximativ 10 ani ca arhitect-șef al județului Constanța, în mandatul lui Nicușor Constantinescu, alături de care a fost acuzat că, în perioada iulie 2007 - aprilie și-a încălcat atribuţiile de serviciu, în contextul derulării Acordului de asociere în vederea participării la procedura de achiziţie publică «Documentaţie cadastrală şi înscriere în cartea funciară a reţelei de drumuri publice de interes local din judeţul Constanţa şi realizarea soluţiilor geospaţiale pentru gestiunea căilor de transport rutiere»“.
De ce este cercetat Titi Cenușă!
Titi Cenușă a fost acuzat că, în perioada iulie 2007 - aprilie 2013, împreună cu Nicușor Constantinescu, și-a încălcat atribuţiile de serviciu, în contextul derulării Acordului de asociere în vederea participării la procedura de achiziţie publică «Documentaţie cadastrală şi înscriere în cartea funciară a reţelei de drumuri publice de interes local din judeţul Constanţa şi realizarea soluţiilor geospaţiale pentru gestiunea căilor de transport rutiere»“.
Dosarul se află încă pe rolul Tribunalului Constanța, cu termen de judecată pe 17 ianuarie 2023. Pe 29 noiembrie s-a scurs un alt termen în dosar, însă magistrații au amânat pentru ianuarie cauza, în vederea administrării probelor propuse. Tot în ianuarie se vor pronunța asupra probelor solicitate de inculpați.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News