Tom Cruise a înapoiat cele trei trofee Globuri de Aur câştigate, în semn de protest faţă de HFPA
Tom Cruise a înapoiat cele trei trofee Globuri de Aur câştigate, în semn de protest faţă de HFPA
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTom Cruise a înapoiat cele trei trofee Globul de Aur, în semn de protest faţă de lipsa de diversitate în interiorul Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association - HFPA), scrie Variety, citată de stiripesurse.ro.
Tom Cruise
Ca urmare a controversei, actorul a returnat cele trei premii, obţinute pentru rolurile din "Born on the Fourth of July" (cel mai bun actor, dramă), "Jerry Maguire" (cel mai bun actor, comedie sau musical), şi "Magnolia" (cel mai bun actor în rol secundar).
Este cea mai de impact reacţie a unui star la adresa HFPA, după ce mai mulţi actori - inclusiv Scarlett Johansson şi Mark Ruffalo - au solicitat industriei să se distanţeze de Asociaţia care acordă Globurile de Aur până ce vor fi implementate reforme substanţiale în cadrul organizaţiei.
Netflix, Amazon şi WarnerMedia au anunţat toate că boicotează HFPA, iar NBCUniversal a transmis luni că NBC nu va mai difuza gala premiilor în 2022.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News