REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.1° Constanța Sâm., 20 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6796
25.1° Constanța Sâmbătă, 20 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6796
 

Topul Firmelor 2023: Afacerile primelor zece companii însumează aproape 280 de miliarde de euro

Topul Firmelor 2023: Afacerile primelor zece companii însumează aproape 280 de miliarde de euro

Ana Maria LIPAN 3 noiembrie 2023 | 00:00 511

Cifra de afaceri a companiilor clasate pe primele zece locuri a Topului Naţional al Firmelor (TNF) 2023 este de aproape 280 de miliarde de euro, iar profitul de exploatare însumează circa 27 de miliarde de euro, conform datelor publicate, joi, de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

Topul Firmelor 2023: Afacerile primelor zece companii insumeaza aproape 280 de miliarde de eurofoto cu rol ilustrativ

În acest an, un număr de 13.030 de firme au fost incluse în primele zece poziţii ale clasamentului de specialitate. Potrivit sursei citate de agerpres.ro, ponderea profitului din cifra de afaceri în cazul primelor zece companii din ierarhie a reprezentat 9,6% din cifra totală de afaceri, iar numărul total de salariaţi din aceste organizaţii este de 1.359.833.

Cele mai semnificative domenii, ca pondere, în funcţie de numărul de companii incluse în Top 10, sunt: industria (35,1%) şi serviciile (28,4%), comerţ (20,7%), agricultură, silvicultură şi pescuit (4.9%), construcţii (4,6%), cercetare-dezvoltare şi high-tech (3,7%), turism (2,3%).

În funcţie de cifra de afaceri, comerţul are o pondere de 44,8% din cifra totală de afaceri a companiilor, urmat de industrie (35,6%) şi servicii (11,3%). Cele mai profitabile companii sunt în domeniul Industrie, cu un profit de 45,9% din profitul total şi o pondere a profitului de 12,4% din cifra de afaceri a companiilor din acest segment.

La realizarea clasamentului TNF 2023 au fost analizate 846.452 de bilanţuri financiar-contabile ale companiilor active în România. Dintre acestea, 327.867 de bilanţuri au intrat în competiţia pentru primele zece locuri în clasamentul naţional, în conformitate cu metodologia de realizare a topurilor de firme implementată de Camerele de Comerţ în toate judeţele ţării. TNF se bazează pe următorii indicatori economici: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat.

Începând din anul 1994, CCIR realizează Topul Naţional al Firmelor, fiind singura instituţie abilitată printr-o lege organică să stabilească o astfel de ierarhie la nivelul întregii ţări,după cum precizează instituţia. Topul Naţional al Firmelor 2023 prezintă cele mai performante companii din şapte domenii de activitate: Industrie, Servicii, Comerţ, Turism, Cercetare-Dezvoltare & High-Tech, Agricultură, Silvicultură şi Pescuit, şi Construcţii. Gala Topului Naţional al Firmelor 2023 va avea loc, joi seara, în cadrul Centrului Expoziţional Romexpo.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712