Topul vânzărilor auto în primele şase luni ale lui 2014
Topul vânzărilor auto în primele şase luni ale lui 2014
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDupă şase luni de la începerea anului 2014, Toyota, Volkswagen Group şi General Motors continuă cursa în trei pentru titlul acordat constructorului cu cele mai multe maşini vândute la nivel mondial. Cu 5.097.000 de unităţi comercializate în perioada ianuarie-iunie 2014, cei de la Toyota deţin însă fără probleme prima poziţie în acest clasament, japonezii fiind singurii care au reuşit să treacă de borna de 5 milioane, relatează automarket.ro. Pe locul al doilea se află Volkswagen Group, care în primele şase luni au vândut 4.970.000 de maşini, cu 50.000 mai multe decât rivalii de la GM. În calculul volumului VW Group nu au intrat însă vânzările MAN şi Scania, mărci deţinute de germani şi care anul trecut au fost decisive în clasamentul final al vânzărilor, oferindu-le celor de la VW poziţia a doua, la mustaţă, în faţa aceleiaşi companii americane. Topul celor mai mari constructori ai lumii după vânzări a fost condus timp de 76 de ani de General Motors (1931-2007), care însă se clasează acum pe poziţia trei în top, mai notează automarket.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News