TRAFICUL de DROGURI, AFACERE de FAMILIE la Năvodari
TRAFICUL de DROGURI, AFACERE de FAMILIE la Năvodari
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestViorel Ionuţ Iordache şi Florina Deliu au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată şi efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Cei doi au fost arestaţi, în urma unor percheziţii, la domiciliul acestora găsindu-se 1,5 kg de canabis și 1,5 kg de etnobotanice. În urma sentinţei dată de Tribunalul Constanţa, Viorel Ionuţ Iordache a fost condamnat la 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare în timp ce Florina Deliu a primit 2 ani şi şapte luni cu suspendare. Sentinţa a fost dată pe 22 iunie 2021 şi nu este definitivă.
Cei doi erau cunoscuţi în Năvodari drept traficanţi de droguri
Cei doi sunt concubini şi locuiesc împreună în Năvodari. Chiar dacă nu au antecedente penale, în localitate erau cunoscuţi că se ocupau cu traficul de droguri. Prin urmare, oamenii legii au intrat pe fir și au efectuat, la data de 22 iulie, percheziții domiciliare. Polițiștii BCCO, sub coordonarea procurorilor DIICOT Constanța, au ridicat 1,5 kg de canabis și 1,5 kg de substanțe cu efect psihoactiv (etnobotanice). Cu toate anchetatorii bănuiesc că cei doi făceau parte dintr-o reţea mult mai mare, deocamdată nu s-a putut dovedi acest lucru.
Ce a spus instanța
Tribunalul din Constanța a decis condamnarea lui Viorel Ionuţ Iordache la 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare în timp ce Florina Deliu a primit 2 ani şi şapte luni cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată şi efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Sentința nu este definitivă.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News